E.On România solicită o majorare cu 10% a tarifului de distribuţie a gazelor, care ar antrena o creştere de 3% a preţului final, a declarat, într-o conferinţă de presă, Frank Hajdinjak (foto), directorul general al E.ON România. Majorarea ar urma să se aplice în plus faţă de creşterile de preţ stabilite prin programul de liberalizare.
În acest an, prima majorare a preţului pentru gaze naturale pentru consumatorii casnici va fi realizată la 1 iulie 2013, când preţul reglementat va creşte cu 8%, iar cea de-a doua la 1 octombrie, când acesta va urca cu două procente.
Pe de altă parte, grupul E.On a investit în România, anul trecut, circa 379 milioane de lei, în special pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice.
Pentru 2013, bugetul de investiţii se menţine aproximativ la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, sumele fiind direcţionate cu prioritate către proiectele de modernizare a reţelelor de distribuţie.
“Totuşi, aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că recentele decizii şi anunţuri ale autorităţilor din domeniu (cum ar fi, de exemplu, cea privind introducerea taxei de monopol natural), precum şi scăderea volumelor de gaze şi energie electrică distribuite, ar putea pune în pericol menţinerea bugetului de investiţii la nivelul planificat”, a declarat Hajdinjak.
E.On Gaz Distribuţie a investit, în 2012, circa 218 milioane de lei, sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de 640 kilometri şi extins pe o lungime de 162 km. Pentru acest an, bugetul alocat pentru investiţii este de 179 milioane de lei. E.On Moldova Distribuţie a investit circa 158 milioane de lei anul trecut, iar pentru acest an sunt preconizate investiţii de 177 milioane de lei, în infrastructura de electricitate.
“Investiţiile realizate de E.ON sunt cu atât mai semnificative cu cât au fost realizate într-un mediu de afaceri dificil. Este esenţial ca acestea să fie continuate în anii următori, într-un ritm susţinut, şi sperăm ca tendinţa tot mai accentuată a autorităţilor de a revizui cadrul legal, uneori peste noapte, să nu afecteze planurile de investiţii ale companiilor din sectorul energetic“, a mai arătat directorul general al E.On România.
Companiile de distribuţie E.On din România au dezvoltat trei proiecte de modernizare a reţelelor de distribuţie în valoare totală de aproape 100 milioane de euro. Acestea vor fi realizate, până în 2015, atât din fonduri proprii (circa 67 milioane de euro), cât şi din fonduri europene (aproximativ 33 milioane de euro).
În cei 8 ani de prezenţă pe piaţa din România, grupul de companii E.On a reabilitat şi modernizat peste 5.000 kilometri din reţeaua de gaze naturale şi 12.764 kilometri din reţeaua de distribuţie energie electrică, totodată fiind integrate în SCADA un număr de 92 de staţii de transformare a energiei electrice, din care 48 au fost integrate total. Investiţiile realizate de companiile E.On din România, în toţi aceşti ani, se ridică la circa 4,8 miliarde de lei (peste 1 miliard de euro).
La începutul acestui an, Grupul german E.On a inaugurat oficial, la Cluj-Napoca, compania E.On Business Services SRL (EBUS), care prestează în principal servicii de contabilitate pentru toate companiile Grupului E.ON din întreaga lume, dar şi servicii de Resurse Umane. La Centrul de Servicii de Afaceri au fost deja angajate peste 100 de persoane, iar până la finele acestui an numărul lor va ajunge la circa 200, urmând ca treptat, în anii viitori, să fie create în total aproximativ 500 de locuri de muncă.
Creanţe de aproape 100 milioane euro
În 2012, cifra de afaceri a grupului E.On în România a fost de 5,2 miliarde lei. Pe de altă parte, creanţelor pe care le are de încasat, atât pe parte de electricitate, cât şi pe partea de gaze naturale, înregistrate la finele anului trecut, însumau 421 milioane lei (aproape 100 milioane euro). Din această sumă, 60 milioane lei reprezentau creanţele restante ce trebuie recuperate de la CFR, 41 de milioane de lei – creanţe restante ale instituţiilor publice şi 15 milioane de lei – creanţe restante din partea unui număr total de 16 CET-uri.
În ceea ce priveşte vechimea creanţelor, în cazul instituţiilor publice, cea mai mare pondere o au creanţele mai vechi de 1 an; în cazul termocentralelor, cea mai mare pondere o au creanţele cu vechime cuprinsă între 2 şi 6 luni de la emiterea facturilor. De altfel, din cauza datoriilor de 22 milioane lei, E.On a întrerupt furnizarea gazelor către CET Bacău, lăsând o zi oraşul fără apă caldă.
De remarcat, pentru că a emis aceste facturi neplătite de către consumatori, E.On trebuie să plătească TVA la stat (circa 24 milioane de euro) şi impozit pe profit (alte aproximativ 12 milioane de euro), în total aproximativ 36 milioane de euro, deşi nu a primit niciun ban.


