Acasă Stiri InterneRegenerabila E.ON “luminează“ Agricola Internațional Bacău

E.ON “luminează“ Agricola Internațional Bacău

de M G

E.ON Energie, membră a Grupui german E.ON în România, a instalat o centrală electrică fotovoltaică pentru consumul intern de energie al companiei Agricola Internațional Bacău. Cu o investiție de 320.000 de euro în 1.050 de panouri fotovoltaice, centrala montată pe sol, la Ferma 4 Lilieci din județul Bacău, va acoperi 25% din sarcina electrică a companiei, se arată într-un comunicat de presă.

“Prin intermediul acestui proiect continuăm dezvoltarea parteneriatelor pentru producerea de energie din surse regenerabile. Tranziția spre energia verde este un obiectiv asumat de E.ON și ne bucurăm că soluțiile noastre sunt adoptate de tot mai multe companii, pentru a deveni mai independente energetic și mai sustenabile”, a declarat, în comunicat, Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

„Suntem mândri de finalizarea și punerea în funcțiune a acestui proiect încă de la începutul lunii februarie a anului în curs, dar nu ne vom opri aici în privința utilizării energiei verzi. Agricola Internațional își propune ca, în viitorii ani, să crească ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie, prin dezvoltarea și implementarea în complexele avicole și a altor facilități de producere a energiei electrice ce au ca sursă energia solară”, a afirmat, la rândul său, Grigore Horoi, director general al Agricola Internațional.

Cantitatea de energie electrică produsă anual de centrală, de 470.362 MWh, este destinată autoconsumului, firma băcăuană asigurându-și, în acest fel, circa 25% din necesarul anual al fermei. Prin punerea în funcțiune a acestui proiect fotovoltaic, Agricola Internațional va contribui la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu 134 tone anual.

Începând din anul 2018, E.ON a construit și predat la cheie 55 de centrale fotovoltaice cu puteri între 60 și 1.600 kW, totalizând 13 MW putere instalată, pentru 41 de companii din sectoare variate ale economiei. Au fost montate circa 40.000 de panouri fotovoltaice care generează în total 17 GWh de energie solară și contribuie la reducerea emisiilor de CO2 cu 3.900 tone pe an.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 mili-arde de euro.

Grupul Agricola face parte din familia celor mai relevanți jucători pe piața agribusiness-ului din România. Brandul Agricola are cea mai diversă paletă de categorii de hrană de pe piața românească: de la carnea de pasăre și pui cu creștere lentă, la salamurile crud-uscate și fierte afumate, de la preparatele de conveniență și semipreparate, la ouă, de la lapte și derivate din lapte, la praful și melanjul din ouă. Grupul are în componență, pe lângă Agricola, compania Salbac cu Fabrica de Crud-Uscate și Fabrica de preparate fiert-afumate, compania Europrod, care activează pe piața de ready-meal, și compania Avicola Lumina – producător de ouă consum.

din aceeasi categorie