E.ON Energie România a instalat, în primele 10 luni ale acestui an, peste 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienții rezidențiali, de aproximativ 8 ori mai multe comparativ cu anul trecut, acoperind cu succes tot portofoliul de clienți care au ales compania ca instalator în cadrul programului AFM „Casa Verde”. Durata instalării a fost de 5 zile lucrătoare, compania dovedind că are resursele necesare să onoreze contractele.
Pe de altă parte, când vine vorba de soluții de stocare a energiei, doar unul din zece clienți la care compania a instalat un sistem fotovoltaic a optat pentru montarea unui astfel de sistem, prezent în oferta companiei.
„Investiția într-o baterie pentru stocarea energiei poate fi o decizie înțeleaptă pentru cei care doresc să maximizeze beneficiile care decurg din utilizarea panourilor solare și să își crească independența energetică”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
Sistemul de stocare pe baterii înmagazinează surplusul de energie produs de panourile fotovoltaice și îl livrează rapid atunci când este cea mai mare nevoie: noaptea, iarna sau, pentru sistemele on-grid, atunci când alimentarea din rețea este întreruptă. Practic, bateriile asigură o alimentare mai fluidă și mai previzibilă, fără a fi nevoie să fie preluată energie din rețea în timpul vârfurilor de consum și/sau când producția panourilor este mică sau inexistentă.
Compania E.ON oferă o soluție prin module de stocare a energiei, sistemul fiind unul hybrid, cu puteri de 5, 10, 15 kW, on-grid sau off-grid, cu o garanție de 10 ani acordată de producător.
Un sistem de stocare de 5 kW reușește să asigure singur o autonomie energetică de 3-4 ore pentru consumul obișnuit al unui imobil.
Totodată, sistemele de stocare permit extinderea capacității de stocare în funcție de nevoile gospodăriei, în limita tehnică a invertorului. De exemplu, un invertor hibrid de 10 kW poate susține un sistem de stocare de până la 45 kW.
Deși investiția inițială poate fi considerabilă, aceasta se amortizează în câțiva ani, mai ales în contextul unor noi reglementări care ar putea facilita o amortizare mai rapidă.
Un sistem de 5 kW asigură o autonomie de 3-4 ore pt. consumul obișnuit al unei case (considerându-se consumul unei case de 10 kW/zi). Dacă 60% din cei 10 kW se consumă seara, rezultă o autonomie energetică aproximativ 4-5 ore. Pentru această estimare au fost luate în calcul existența electrocasnicelor: un televizor cu consum de 0,1 kWh, un frigider cu un consum de 0,8 kWh, un cuptor electric 2,1 kWh, o mașină de spălat rufe 1 kWh, un aparat de aer condiționat 1 kWh, un fier de călcat 1,5 kWh, 10 becuri 0,05 kWh. Dacă toate aceste electrocasnice funcționează la capacitate maximă, o baterie de 5 kW se va descărca în aproximativ 1-2 ore.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 19 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.