Acasă EconomieBanci & Asigurari Dublu la good.bee

Dublu la good.bee

de GM

Peste 29.000 de clienţi folosesc serviciul good.bee Tranzacţii Mobile, dublu faţă de sfârşitul anului 2009, acelaşi ritm de creştere fiind aşteptat şi pentru anul 2011, se arată într-un comunicat de presă.

Jumătate dintre operaţiunile good.bee Tranzacţii Mobile se efectuează pe telefonul mobil, 40% la ATM şi POS şi 10% prin alte canale. Valoarea medie pentru o tranzacţie efectuată prin serviciul good.bee Tranzacţii Mobile este de 100 de lei, majoritatea tranzactiilor, peste 75%, fiind transferuri făcute între conturi good.bee.

„Cel mai tânăr client good.bee Tranzaţii Mobile are 14 ani, iar cel mai în vârstă are 86. Acest lucru demonstrează clar că este un produs extrem de uşor de folosit şi foarte util tuturor celor care nu au acces facil la produsele bancare clasice. Clienţii folosesc acest produs pentru a transfera bani altor membri ai familiei, pentru reîncărcarea cartelelor de telefonie mobilă şi pentru a plăti facturi către diferiţi furnizori”, a declarat Cătălin Moise, director general good.bee

Clienţii good.bee fac parte, în special, din zonele rurale, sunt fermieri (pentru subvenţiile APIA), mici antreprenori, persoane care beneficiază de asistenţă socială, angajaţi ai primăriilor şi ai consiliilor locale, profesori, adolescenţi, studenţi.

good.bee Tranzacţii mobile extinde accesabilitatea serviciilor bancare către populaţia nebancarizată din România. Disponibil la nivel naţional prin intermediul unei reţele de câteva sute de agenţi mobili, Pachetul de Start good.bee oferă clienţilor pe loc posibilitatea de a efectua operaţiuni bancare prin intermediul telefonului mobil, un cont curent la BCR şi un card de debit Visa Electron cu cip.

din aceeasi categorie