
Marcel CIOLACU

Sebastian BURDUJA
În această perioadă de cod roșu de caniculă, pare că autorităților li s-a urcat căldura la cap! Altminteri, nu înțelegem declarațiile pe care le fac! Premierul Ciolacu a vorbit despre ministrul Energiei și l-a făcut, nici mai mult, nici mai puțin, ”prost”! Ceea ce este absolut neelegant!
„Eu vă spun cinstit: nu e suficient să fi ministru sau prim-ministru. Când vezi că ai fonduri europene de miliarde de euro pentru zona de investiții în energie verde, îți strângi specialiștii și faci niște calcule despre ce putere instalată va fi, cât va produce România într-un an, în cât ajung la maturitate aceste proiecte… Am ajuns pe energie verde să fim printre fruntașii producători din Europa. Păi, măi domn ministru, când ai declanșat aceste programe prin PNRR, prin proiecte naționale, prin Fondul de Modernizare, mintea ta n-a putut gândi că-ți trebuie zonă de stocare? Și că România are o interconectare mare la nivel european și că vei produce când va fi vânt și soare mai mult decât consumi? (…) Avem cel mai bun mix energetic din Europa, când a fost nevoie să avem o viziune clară de dezvoltare, nu ne-a dus capul. Eu am mai spus: cel mai rău în administrație, cel mai mult mi-e frică de hărnicia prostului”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
„Am discutat cu premierul și nu m-am simțit vizat deloc, pentru că în mandatul meu de un an de zile noi am pus stocarea pe agenda Ministerului Energiei și am afirmat constant că este prioritatea zero în sistemul energetic național. Dânsul mi-a spus că nu s-a referit la mine”, a spus actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja.
Ceea ce naște o mulțime de alte întrebări! Cea mai delicată: la care ministru s-a referit Marcel Ciolacu?
Promovarea energiei din surse regenerabile a fost adoptată prin legea 123/2008. Legislația privind susținerea unor scheme de ajutor pentru energiile regenerabile, precum Fondul pentru Mediu, a fost adoptată, la nivelul Bruxelului, prin Regulamentul (UE) nr 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat și Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2018 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon și a sporirii investițiilor în acest domeniu și a Deciziei (UE) 2015/1814. Adică în anii 2014 și, apoi, în 2018.
Astfel, toți miniștrii care s-au ocupat de domeniul energiei, începând cu anul 2014, sunt vizați de Marcel Ciolacu: Constantin Niță (5 martie 2014 – 16 decembrie 2014), Răzvan Niculescu (3 martie 2014 – 17 decembrie 2014), Andrei Gerea (17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015), Victor Grigorescu (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017), Toma Petcu (4 ianuarie 2017 – 29 ianuarie 2018), Anton Anton (29 ianuarie 2018 – 26 august 2019), Virgil Popescu (6 septembrie 2021 – 15 iunie 2023), Sebastian Burduja (15 iunie 2023 – prezent). De remarcat, atunci când ”nu aveau nimic de împărțit între ei”, miniștrii Economiei se ocupau, într-un fel sau altul, și de domeniul energiei. Miniștrii Economiei, din anul 2014 până acum, au fost: Mihai Tudose (de două ori), Alexandru Petrescu, Mihai Fifor, Gheorghe Șimon, Dănuț Andrușcă, Niculae Bădălău, Virgil Popescu, Claudiu Năsui, Florin Spătaru și Radu Oprea (în prezent).
Ceea ce ne zăpăcește și mai mult! Pentru că, cu 2-3 excepții, cei care s-au ocupat de energie au fost doar de la PNL și PSD! Și atunci, întrebarea care se pune, este: la cine s-a referit Ciolacu? La oamenii din partidul lui sau la ai partenerilor de guvernare?