Departe de noi gândul de a lua apărarea furnizorilor! Mai ales că unii dintre ei au avut un comportament departe de a fi moral! Totuși, nu putem să nu evidențiem haosul din legislația românească! Un singur exemplu: din noiembrie anul trecut, modul de facturare la energia electrică s-a modificat, până acum, prin legislația primară și secundară, de nu mai puțin de 14 ori! Și, de fiecare dată, furnizorii au fost obligați să-și modifice programele informatice, care necesită mult timp și bani pe măsură. Iar modificările nu s-au terminat! Pentru că tocmai a ajuns în Camera Deputaților OUG 119/2022 privind plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale. Și, potrivit declarațiilor oamenilor politici, urmează să fie modificată. Și, în consecință, și facturarea! Din nou!
Într-o întâlnire cu presa, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Dana Dărăban, a anunțat că, de la adoptarea Ordonanței de Urgență privind plafonarea și compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale (OUG 118 din 4 octombrie 2021), facturarea, cel puțin la energie electrică, s-a modificat de 14 ori. Reamintim, OUG 118/2022 a fost modificată prin legea 259/2021, OUG 130/2021, OUG 2/2022 și OUG 3/2022.
În fine, în martie 2022 a apărut OUG 27, în care sunt stabilite plafoane de prețuri, pentru anumite bareme de consum. Astfel, pentru un consum de maxim 100 kWh pe lună, prețul final plătit de populație era de 0,68 lei/kWh, iar pentru un consum până în 300 kWh/lună, prețul plătit era de 0,8 lei/kWh. Cei ce depășeau acest prag, plăteau întregul consum la prețul din contract (care putea să depășească chiar și 3-4-5lei/kWh).
În fine, în septembrie, a fost adoptată OUG 119/2022, care prevede, printre altele, că, pentru un consum până în 100 kWh/lună, prețul rămâne de 0,68 lei/kWh. În schimb, scade la 255 kWh/lună consumul pentru care se plătește 0,8 lei/kWh.
Potrivit noii ordonanțe, consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează utilizând componententele de achiziție a energiei, de transport, distribuție, furnizare și taxe. Potrivit aceleași ordonanțe, ”Componenta de achiziție se calculează de către fiecare furnizor pentru fiecare lună, denumită luna n, din perioada de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și va include: a) contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale achiziționate, care cuprinde și cantitățile extrase din depozitele de înmagazinare subterană, precum și cele transferate între activitatea de producție și activitatea de furnizare în cazul producătorilor care furnizează energie electrică/gaze naturale; b) contravaloarea estimată a energiei electrice/gazelor naturale necesar a fi achiziționate din piața pentru ziua următoare/piața intrazilnică; c) o componentă de ajustare calculată în luna n pentru luna n 1 ca diferență între componenta de achiziție luată în calcul în prețul final facturat în luna n-1 și prețul mediu de achiziție realizat în luna n-1 determinat în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2). In aceste condiții, prevederea nu se aplică la stabilirea prețului final facturat pentru primele 2 luni din perioada de aplicare, dar în aceste prime 2 luni și va include costul estimat al dezechilibrelor calculate conform art. 3 alin. (2) lit. b)”.
Simplu ca ”bună ziua”!
Brambureala facturării
Ca ”să simplifice” și mai mult, OUG 119/2022 prevede că toate aceste consumuri sunt aferente anului 2021, deși suntem în anul 2022! De exemplu, se plătește ”maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv” și ” maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh”.
Noi înțelegem că, în luna octombrie 2022, de exemplu, un client care anul trecut a consumat 90 kWh/lună, iar acum 110 kWh/lună, va plăti curentul la 0,68 lei/kWh. În schimb, dacă anul trecut a consumat 110 kWh/lună, iar acum numai 90 kWh/lună, adică își eficientizează consumul, după cum cer autoritățile, plătește 0,8 lei/kWh! Adică mai mult decât ar trebui! Practic, degeaba te străduiești să-ți reduci consumul, că plătești prețul mai mare! Sau, dacă îți crești consumul, nu ești ”penalizat”! În continuare, în România, risipa nu e deloc la mare ”preț”! Ba, dimpotrivă! Pare că e încurajată!
Sigur, potrivit OUG 119/2022, în februarie 2023 va avea loc regularizarea facturilor. Ceea ce înseamnă că, dacă în 2021, un consumator a avut un consum între 100 și 300 kWh/lună, iar în 2022 – sub pragul de 100 kWh/lună, a plătit mai mult (0,8 lei/kWh) și urmează să primească bani înapoi. Plafonare/compensarea este suportată, inițial, de către furnizori (care trebuie să dea clienților banii înapoi, pentru că i-a ”taxat” mai mult), urmând ca, apoi, statul să ramburseze banii furnizorilor. Din păcate, OUG 119/2022 nu pomenește nimic despre rambursare! Nu se știe cum, când, ce documente trebuie să prezinte un furnizor pentru a-și recăpăta banii! Partea aceasta, cu decontarea, ”a fost omisă” de autorități!
Cel mai ”frumos” va fi, însă, când, la regularizare, un client va avea de plătit în plus! În București, Timișoara, Constanța, Ploiești, clienții casnici au toate șansele să consume mult mai mult curent electric decât anul trecut! ”Radeții” din aceste localități practic nu funcționează! Dar oamenii nu pot să stea iarna, în frig! Și atunci se încălzesc cu ce pot! În principal, cu echipamente pe bază de curent. De altfel, potrivit statisticilor, vânzările de calorifere electrice au explodat! Au crescut cu peste 400%!
De exemplu, un bucureștean a consumat anul trecut, în medie, 90 kWh/lună. Anul acesta, cel puțin în lunile de iarnă, consumă 400 kWh/lună, pentru că și-a pus calorifere electrice în toate camerele! Inițial, va plăti cei 400 kWh, în fiecare lună, la prețul de 0,68 lei/lună (adică 272 lei/lună), aferent consumul de anul trecut, sub pragul de 100 kWh/lună. În februarie, la regularizare, va trebui să plătească aceiași 400 kWh la prețul din contract, care poate să fie, de exemplu, de 4 lei/kWh. Adică 16 milioane de lei vechi! Sigur, se va regulariza cu plata anterioară de 272 lei, ceea ce înseamnă că un bucureștean va avea de plătit, în februarie, ”numai” 13 milioane de lei vechi/lună! Dacă sunt mai multe luni cu același consum, de exemplu toate cele 3 luni de iarnă (decembrie, ianuarie și februarie) va avea de plătit aproape 40 milioane de lei vechi în total!
Și nu va fi nicio greșeală! Și nici vina furnizorilor! Pur și simplu așa este legislația!
Și-uite-așa, într-un mod ”simplu”, autoritățile reușesc să producă un scurt-circuit ”feeric” în toate direcțiile! Pentru că toată această ”încâlceală” din legislație, din care nimeni nu pricepe nimic, nu face decât să complice și mai mult o piață și așa afectată de criză. Și, mai mult decât atât, în loc să ajute populația, mai mult o încurcă!
Noi, la Focus Energetic, am hotărât să premiem cititorul care reușește să înțeleagă modul de facturare, de regularizare și de decontare către furnizori a facturilor emise potrivit OUG 119/2022: îi vom publica explicațiile! Deocamdată, atât putem face!


