În urma dezbaterilor din cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a Conferințelor FOCUS ENERGETIC, “Prețurile la energie și influențele asupra economiei românești“, care a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie 2019, Guvernul României a decis să modifice legislația! Potrivit participanților la conferință, prețurile sunt influențate, pe de o parte, de legislația internă, dar și de legislația europeană (în primul rând cea referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră). Una dintre soluțiile evidențiate în cadrul dezbaterilor se referea la utilizarea, în România, a tuturor prevederilor legislative prevăzute de Uniunea Europeană. De exemplu, România poate acorda ajutoare de stat, potrivit Directivei UE 2003/87/CE (Directiva ETS) și pe baza Comunicării CE nr. 2012 / C158 / 04 (orientările ETS). Deși ajutoarele de stat în această privință sunt prevăzute în legislația europeană încă din anul 2012, România încă nu utilizase această posibilitate! Abia Guvernul Orban a luat decizia de a utiliza această facilitate permisă de legislația comunitară!
Cei mai afectați de majorarea prețurilor la energie cauzată de costurile cu certificatele CO2 sunt marii consumatori, care, de altminteri, sunt și mari angajatori.
Dezbaterile din cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a Conferințelor FOCUS ENERGETIC au relevat faptul că prețurile mari la energie au ca efect o reducere drastică a profitabilității marilor consumatori, care sunt și mari angajatori, și care nu au decât două variante: relocarea activității sau falimentul! Și într-un caz, și în celălalt efectul pe piața românească este acela că se închid niște fabrici, angajații rămân șomeri, iar bugetul statului nu numai că pierde venituri, dar îi cresc și cheltuielile (cel puțin cu plata ajutorului de șomaj!). De asemenea, apar efecte la nivel macroeconomic, de la creșterea importurilor și scăderea exporturilor, până la majorarea deficitului de cont curent! La o lună de la dezbateri, prin OUG 81/2019, Guvernul a modificat legislația internă astfel încât și marii consumatori interni de energie să beneficieze de aceleași drepturi precum cele europene. Potrivit ordonanței, urmau niște termene de la care se aplicau prevederile actului normativ. Acum, marii consumatori salută decizia Guvernului de a aplica legislația europeană!
“Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC) a luat act de faptul că Guvernul României a instituit o schema de ajutor de stat, bazată pe Ghidul European ETS, în vigoare din anul 2012 și aplicat deja în 12 state europene, care prevede acordarea de compensări pentru emisiile indirecte de dioxid de carbon, incluse în prețul energiei, pentru agenții economici din diverse domenii de activitate. Compensările au rolul de a contracara efectul devastator al prețului energiei, puternic afectat de creșterea prețului certificatelor de carbon și de a reduce riscul de relocare a unor industrii strategice pentru Uniunea Europeană, iar fondurile pentru compensarea propriu-zisă provin din veniturile obținute în urma licitării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României, nefiind suportate de restul consumatorilor din România“, se arată într-un comunicat de presă.
„Pentru companiile reunite în cadrul ABIEC, actul normativ reprezintă un act reparator și, totodată, o binevenită gură de oxigen, fără de care locurile de muncă ale salariaților acestor companii și ale salariaților colaboratorilor lor ar fi fost amenințate“, a declarat Marian Năstase, președintele ABIEC, în comunicat. „Companiile din cadrul ABIEC se numără printre cei mai importanți și cei mai disciplinați contribuabili la bugetul de stat și sperăm că sprijinul astfel acordat va fi implementat cât mai rapid, pentru ca eforturile și acțiunile Guvernului României să aibă eficiența dorită. Calendarul rapid de aprobare a schemei de ajutor îndreptățește Asociația Marilor Consumatori de Energie din România să fie optimistă cu privire la parcurgerea cât mai rapidă a pașilor necesari pentru implementarea ei în totalitate. Acest lucru ne va ajuta să rămânem competitivi pe piețele globale și să păstrăm locurile de muncă ale salariaților noștri”, a completat Marian Năstase.
În ședința din 20 decembrie 2019, Guvernul României a adoptat OUG 81/2019 pentru modificarea și completarea OUG 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea numărul 163/2012, cu modificările și completările ulterioare și pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele și subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costurile emisiilor de gaze cu efect de seră în prețul energiei electrice. Prin acordarea acestor compensări, Guvernul urmărește să elimine riscul ca unele capacități de producție din România să devină necompetitive și astfel, producția lor să fie înlocuită cu importuri din afara Uniunii Europene.
”Schema de ajutor este o recunoaștere a importanței pe care autoritățile o dau industriei românești, în contextul unor condiții de piață dificile”, se mai arată în comunicat.
Asociația Marilor Consumatori de Energie include cei mai mari consumatori de energie din România. Printre aceste companii se numără Alro Slatina, ArcelorMittal România, Liberty Galați, TenarisSilcotub, CRH și Saint-Gobain România, care au un consum de energie de aproximativ 10% din totalul produs în România. Aceste companii sunt angajatori direcți pentru peste 20.000 de oameni și sunt indirect responsabile pentru alte un milion de locuri de muncă ale companiilor contractoare.
Membrii fondatori ai ABIEC plătesc, anual, peste 130 de milioane de euro la bugetul de stat și la bugetele locale, au exporturi cumulate de peste un miliard de euro și au realizat invesții care depășesc 1,5 miliarde de euro în România, având strategii de dezvoltare pe termen lung pentru operațiunile locale.
Potrivit OUG 81/2019, banii obținuți de România din vânzarea certificatelor CO2 se alocă banii din Fondul de Mediu astfel: 29% merg la bugetul de stat; 50% merg către proiecte ale Fondului de Mediu; 15% merg în schema de ajutor de stat pentru cele 15 sectoare industriale, sectoare aprobate de către Comisia Europeană, iar 6% merg către proiecte de reducere a emisiilor de CO2, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, derulate prin Fondul de Mediu.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de aproximativ 330 milioane de euro, se adresează unui număr de circa 170 companii și va fi alocat pentru consumurile energetice din anii 2018 – 2021.
Alro Slatina primește un ajutor de 40 milioane de euro
Alro Slatina va primi, anual, circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali prin intermediul certificatelor CO2, de această schemă de ajutor urmând să beneficieze şi alte unităţi industriale din ţară, a declarat, la Slatina, ministrul Mediului, Costel Alexe, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului. Ministrul a adăugat că Alro ar fi riscat să se închidă fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susţine 15 ramuri industriale şi şapte subramuri industriale.
„Acest sprijin (n.r. – pentru Alro Slatina), materializat, înseamnă vreo 40 de milioane de euro în fiecare an, pentru energia electrică. Eu cred că Alro nu este emblematic numai pentru Oltenia, ci, la cum arată lucrurile pe platformă, pentru întreaga Românie, ca să nu spun că în chestiunile ce ţin de mediu, pionierat în Europa. Îl întrebam pe directorul Alro Slatina ce s-ar fi întâmplat dacă Guvernul României n-ar fi acordat acest sprijin industriei şi economiei româneşti şi mi-a spus că, în martie, ar fi fost în situaţia în care ar fi închis. Imaginaţi-vă ce ar fi fost pentru România ca astfel de entităţi să nu-şi poată duce mai departe activitatea, evident, fiind şi o problemă socială la nivelul judeţului Olt. Mă bucur foarte mult că Guvernul liberal din care fac parte şi-a asumat încă din primele luni de mandat să corecteze toate derapajele, toate decalajele şi evident să susţină iniţiativa privată şi evident economia românească”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.
Costel Alexe a punctat că, în privinţa protecţiei mediului, Alro este un exemplu de bună practică, fiind investiţi aproximativ 100 de milioane de euro în 10 ani pentru retehnologizare şi protecţia mediului.
Ministrul Mediului a spus că prin schema de ajutor prin intermediul certificatelor de CO2 este sprijinită economia, aceasta fiind utilizată şi în alte state din Europa. „România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. Altfel am fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în business-urile lor, nu ar fi putut să facă față pieţei concurenţiale de la nivel european. (…) 15% din tot ce înseamnă banii pe care România îi primeşte din vânzarea certificatelor de CO2 vor fi direcţionaţi către întreaga industrie siderurgică şi subsidiarele din România, 15 plus 7 subramuri, ajutor care nu face altceva decât să sprijine în mod echitabil întreaga industrie românească. Acest ajutor sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României. (…) Aceşti bani sunt convins că se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune. (…) Nu facem altceva decât ceea ce au făcut celelalte state europene pentru a susţine industriile şi, din păcate, nu ne explicăm de ce statul român a întârziat până acum”, a mai declarat ministrul Mediului.


