Acasă EconomieBanci & Asigurari Despăgubiri prin PAID pentru ultimele inundații

Despăgubiri prin PAID pentru ultimele inundații

de L M

PAID România – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a înregistrat 262 de dosare de daună ca urmare a inundaţiilor din perioada iunie – iulie 2018. Și în acest an, populația urbană a încheiat cele mai multe polițe de asigurări obligatorii, aclo unde riscul de inundații este, de regulă, cel mai mic.

Sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie 2018 au fost marcate de o serie de inundaţii importante. Până la data de 18 iulie 2018, au fost deschise la PAID România 262 de dosare de daună ca urmare a acestora. Judeţele în care s-au înregistrat cele mai multe cereri de despăgubire sunt: Bacău – 47 de dosare de daună; Alba – 38 de dosare de daună; Covasna – 29 de dosare de daună”, se arată într-un comunicat de presă al PAID, informează Agerpres.

Proprietarii asiguraţi au, însă, la dispoziţie 60 de zile de la data producerii evenimentului asigurat pentru a deschide dosarul de daună, ceea ce înseamnă că situaţia se mai poate schimba.

„În aceste perioade de evenimente nedorite, cum sunt inundaţiile, cei care nu sunt convinşi de utilitatea unei poliţe PAD pot vedea concret cum ajută aceasta. Să primeşti până la 10.000 sau 20.000 de euro când casa îţi este afectată de un dezastru natural nu e un aspect de neglijat. PAID România, prin capitalul consolidat şi programul de reasigurare acoperitor – de 900 milioane de euro – are capacitatea de a plăti daune provocate de oricare dintre riscurile asigurate: cutremur, alunecare de teren sau inundaţie”, declară Nicoleta Radu, director general, PAID România.

Potrivit comunicatului, PAID România a încheiat prima jumătate a anului cu 1.690.193 de poliţe de asigurare obligatorii în vigoare, comparativ cu cele 1.672.974 de poliţe valabile în aceeaşi perioadă din 2017. S-a înregistrat astfel o creştere uşoară, de puţin peste 1%, a numărului de locuinţe asigurate obligatoriu în România. Numărul de locuinţe neasigurate rămâne în continuare unul semnificativ – 7.238.974.

Conform documentului, 75,8% dintre locuinţele asigurate se află în mediul urban, iar 92,9% sunt locuinţe de tip A (construcţie cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic). Cele mai asigurate municipii sunt: Braşov – 50,42%; Bucureşti – 38,72%; Timişoara – 37,93%. Cele mai asigurate judeţe (în afară de Bucureşti – 39% şi Ilfov – 36%) sunt: Braşov – 35%; Timiş – 29% şi Sibiu – 24%. Cel mai puţin asigurate judeţe sunt: Olt – 8,29%; Teleorman – 8,14% şi Vaslui – 8,00 %.

În ceea ce priveşte situaţia daunelor plătite de PAID în prima jumătate a anului, acestea indică o scădere de aproape 34% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea înregistrată la 30 iunie 2018 fiind de 972.235 lei. Topul judeţelor după volumul daunelor plătite este: Dâmboviţa – 299.973 lei, Vâlcea – 212.636 lei şi Prahova – 116.828 lei.

din aceeasi categorie