Acasă Economie Democrația e pentru zei

Democrația e pentru zei

de M G

Germania vrea să obţină aprobarea UE pentru a sprijini sectorul oţelului şi industria chimică în eforturile lor de a deveni neutre la nivel climatic, a anunţat ministrul Economiei, Peter Altmaier, exprimându-şi speranţa că se vor înregistra progrese substanţiale în semestrul doi din 2020, transmite Reuters, preluat de Agerpres. De remarcat, astfel de ajutoare de stat au fost interzise, până acum, de Bruxelles.

Peter Altmaier a prezentat foaia de parcurs privind sectorul oţelului în Germania şi a declarat că aceasta acoperă de obicei plăţi de sprijin de 25%-35% din investiţiile totale într-un anumit domeniu.

Industria oţelului din Germania trebuie să investească aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a deveni neutră la nivel climatic până în 2050.

În septembrie 2019, cancelarul Angela Merkel a prezentat un amplu program destinat să ajute Germania să îşi atingă ţintele pe 2030 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Germania vizează o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, precum şi o pondere de 65% a energiilor regenerabile în producţia de electricitate.

din aceeasi categorie