Acasă Economie Deficit de aproape trei ori mai mare

Deficit de aproape trei ori mai mare

de M G

Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut cu 277,49% în primele două luni ale acestui an, la 1,627 miliarde de euro, comparativ cu cel din perioada similară din 2020, de 431 de milioane de euro, conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).

Potrivit datelor BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 485 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 265 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus excedentul cu 463 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare s-a încheiat cu un deficit de 358 milioane euro, comparativ cu un excedent de 155 milioane euro în perioada similară a anului 2020.

În perioada ianuarie – februarie 2021, datoria externă totală a scăzut cu 2,311 miliarde de euro, până la 123,6 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 90,947 miliarde de euro la 28 februarie 2021 (73,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,0% faţă de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2021 nivelul de 32,669 miliarde de euro (26,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,1% în perioada ianuarie – februarie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2021 a fost de 5,0 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2021 a fost de 83,5%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020.

Pe de altă parte, investiţiile străine directe au scăzut cu 16,23% în primele două luni ale acestui an, la 578 milioane de euro, comparativ cu 690 milioane de euro în perioada similară din 2020.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 578 milioane euro (comparativ cu 690 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 823 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 245 milioane euro”, se menţionează în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut, în primele două luni din 2021, cu 10%, comparativ cu perioada similară din 2020, la 803 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 803 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 10,94 milioane de dolari, de 6,5 ori mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie-februarie 2020, de 1,68 milioane dolari.

În funcţie de domenii, cele mai multe firme înmatriculate în februarie 2021 au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (31,6% din total), în activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (19,54%) şi transport, depozitare şi comunicaţii (18,3%).

La finele lunii februarie 2021, în România existau 231.779 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 64,941 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.749 (capital subscris de 3,86 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,153 miliarde de dolari, în 5.543 de firme.

din aceeasi categorie