Acasă MediuDezvoltare Durabila Dâmbovița curățată de peturi

Dâmbovița curățată de peturi

de L M

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) estimează că va colecta circa 800 – 1.000 metri cubi de gunoaie şi peturi până la finalul lucrărilor de decolmatare pe canalul Dâmboviţa din zona pasajului Unirea din Bucureşti. Lucrările de decolmatare au început luni şi vor dura aproximativ 10 zile.

„Lucrările desfăşurate sub planşeul din zona Unirii necesită un efort important întrucât, din cauza înălţimii planşeului, activităţile nu se pot desfăşura mecanizat ci doar manual cu echipele de intervenţie. Estimăm că vom colecta o cantitate de gunoaie şi peturi de circa 800 – 1.000 mc, se arată într-un comunicat de presă al ANAR.

Lucrările realizate până în prezent au vizat instalarea batardourilor (plăci) în subteran, în amonte, sub zona podului Unirea/parc Unirea, pomparea apei din sifoane şi pregătirea zonei de instalare a unui batardou de circa 700 metri în zona Mărăşeşti. De asemenea, cu sprijinul SC Apa Nova Bucureşti SA s-a pus în funcţiune o instalaţie autospecială aspirator în vederea curăţirii sifoanelor care, în urma inspecţiilor realizate, s-a constatat că au fost colmatate cu circa 30% – 35% cu peturi şi alte obiecte de menaj aruncate în zona biefurilor Unirea – Mărăşeşti.

Potrivit ANAR, soluţia impusă de factorii de decizie, în anii 1985 – 1987, la realizarea obiectivului de investiţie Amenajarea complexă a râului Dâmboviţa în Municipiul Bucureşti”, când în secţiunea Piaţa Unirii, râul Dâmboviţa, a fost sifonat pe sub pasajul rutier Unirii şi peste magistrala de metrou nr. II, a condus la reducerea severă a capacităţii de transport a albiei, din cauza faptului că în teren, din lipsă de spaţiu, nu au putut fi realizate decât 4 din cele 6 galerii de sifonare câte ar fi fost minim necesare.

„În condiţiile în care capacitatea de transport a albiei, în această secţiune, a scăzut continuu atât din cauza unor fenomene naturale (acumulare mâl şi scoici) care măresc rugozitatea, dar mai ales pentru că în această zonă se aglomerează mâlul şi toate deşeurile care nu pot fi colectate din barcă de personalul de exploatare, există pericolul de înfundare ceea ce ar putea determina pagube greu de estimat pentru construcţiile subterane riverane, a fost prevăzută realizarea acestei operaţiuni de decolmatare a casetelor sifonării, astfel încât să asigurăm funcţionarea în siguranţă a lucrărilor hidrotehnice, precizează reprezentanţii ANAR.

ANAR a demarat luni lucrările de întreţinere/curăţenie a biefurilor din zona pasajului Unirea, precum şi a lucrărilor de decolmatare ale sifoanelor de sub traversare, din zona Unirii.

din aceeasi categorie