Acasă EconomieIndustrie Cupru Min nu va mai fi listată la bursă

Cupru Min nu va mai fi listată la bursă

de GM

mina cupruProducătorul de stat Cupru Min nu va mai fi listat la bursă, ci va fi inclusă într-o companie naţională a cuprului, alături de Minvest Deva şi Moldomin, a declarat ministrul remaniat al Economiei, Constantin Niţă.

„Listarea Cupru Min se amână (…). Viitoarea companie naţională a cuprului va trebui să dezvolte şi activitatea siderurgică, pe lângă cea extractivă. Va trebui nu dor să vândă materie primă, ci şi să o prelucreze”, a declarat Constantin Niţă, după ce a anunţat că pleacă de la conducerea instituţiei.

Din această companie ar urma să facă parte Cupru Min Abrud, Minvest Deva şi Moldomin, a afirmat Niţă, citat de Mediafax. Niţă afirma în luna mai că producătorul de cupru va fi listat la bursă anul viitor.

Niţă a adăugat că „este în lucru” un proiect privind crearea unei companii naţionale a cuprului care, după ce va fi înfiinţată, ar urma să atragă un investitor privat care să investească într-o unitate siderurgică de prelucrare a cuprului. Investiţia într-o unitate siderurgică ar urma să fie făcută de un partener străin. O fabrică siderurgică cu o capacitate anuală de prelucrare de 100.000 de tone ar presupune o invesiţie de 200 milioane de euro, a mai spus Niţă.

Potrivit acestuia, există perspective de creștere a capacităților de producție.

„În acest moment, compania Cupru Min este pe profit, cu opt milioane și ceva de lei. Acest profit poate fi dublat sau triplat, prin creșterea capacității de producție. Anul acesta am cumpărat niște utilaje. Anul viitor, probabil că vor cumpăra mai multe utilaje, iar o parte din profit va rămâne la dispoziția companiei și poate fi reinvestit în cumpărarea de utilaje de producție, însă fabrica metalurgică este necesară pentru prelucrare. Compania Națională de Cupru va trebui să lucreze pe centru de profit Moldomin, centru de profit Cupru Min și va intra, probabil, în asociere cu un investitor pentru realizarea acestei fabrici. Am discutat cu mai multe companii”, a spus Niță.

Cupru Min deţine circa 60% din rezervele de cupru ale României. Producţia Cupru Min a depăşit în primele nouă luni cantitatea bugetată, iar compania a înregistrat un profit brut de 8,13 milioane lei, în creştere cu 13%. Cupru Min a bugetat pentru acest an un profit brut de 7,2 milioane lei, cu 40% mai mic faţă de 12 milioane lei anul trecut. Profitul net al producătorului de cupru a fost în 2013 de 7,9 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Producătorul de cupru a fost scos la vânzare în 2012, cu un preţ de pornire de 57,3 milioane euro, dar procedura a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu câştigătorul licitaţiei. După eşecul privatizării, Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea Cupru Min. Investitorul, trader sau producător din domeniu, urma să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro.

Statul a încercat anul trecut să vândă concentratul de cupru al Cupru Min, însă nu a primit nicio ofertă.

Niță anunţă exporturi record în noiembrie, de 4,9 miliarde euro

Niţă a făcut luni un bilanț la încheierea mandatului, anunțând pentru luna noiembrie exporturi record de 4,9 milioane euro, cu previziunea de încheiere a anului 2014 cu un volum de vânzări pe piețele externe de peste 50 miliarde euro.

„Cred că am reușit să pun baze solide în minister, atât ca programe de investiții, cât și în ceea ce privește cadrul legislativ. Am înregistrat un record la exporturi, în noiembrie, de 4,9 milioane de euro. Sunt convins că volumul exporturilor va depăși anul acesta 50 de miliarde de euro. A realizat proiectul de înființare a Institutului Român de Comerț Exterior, pe baza căruia se vor relua proiectele de creare a unor centre de promovare pentru comerț exterior, proiecte care sunt deja în lucru. Trebuie să avem o activitate mult mai agresivă în proiectele de promovare externă. Acum avem o pondere de 60% în exporturile cu țările din Uniunea Europeană și restul cu țările non-UE. Vrem să creștem ponderea exporturilor pe piețele non-UE”, a spus Niță, care a precizat că a discutat această strategie cu succesorul său desemnat la portofoliul Economiei, Mihai Tudose.

Niță a precizat că în mandatul său a fost finalizată și strategia de industrializare.

„Ceea ce avem în momentul de față ca industrie necesită o retehnologizare puternică”, a subliniat Constantin Niță, citat de Agerpres.

Acesta a mai spus că situația combinatului Oltchim este bună, cu o cifră de afaceri de 16 milioane de euro lunar, în 2014, față de 5 milioane euro în 2013.

„Oltchim a avut un profit operațional de un milion de euro. În condițiile în care nu vine niciun investitor, sunt soluții de transformare a datoriilor Oltchim în acțiuni ale Statului. Nu se pune problema ca această companie să fie dată la fier vechi, să fie falimentată. În ceea ce privește Cuprumin, este în lucru un proiect de înființare a unei Companii Naționale de Cupru, care să includă Cuprumin, Moldomin și Minvest Deva. Am încercat să stimulez programul Prima mașină, am încercat să mișcăm industria aeronautică, mai avem probleme la Romaero și Avioane Craiova. Activitatea acestora nu acoperă pierderile pe care le-au acumulat”, a explicat Niță, precizând că acestea sunt lucrurile pe care a încercat să le rezolve în cele 10 luni de mandat la ME.

Fostul ministru a precizat, de asemenea, că este aproape finalizat proiectul de lege a industriei de apărare și că el consideră că „există posibilitatea ca industria de apărare să producă echipamente care sunt cerute de piața internațională”.

„Volumul total al contractelor încheiate de industria de apărare a fost de 252 milioane dolari, din care 91 milioane dolari au fost livrări la 1 decembrie 2014”, a spus Niță.

Acesta nu a explicat cauzele remanierii sale. „Nu aș putea să vă spun din ce cauză plec. Explicația v-o poate da primul ministru. Eu sunt om politic. Fiind parlamentar și politician de o lungă perioadă, am acceptat aceste luări de decizie”, a arătat Niță.

„Cu strategia energetică nu s-a mai întâmplat nimic”

De asemenea, Constantin Niță a critica activitatea „colegului său mai tânăr” de la Departamentul de Energie din minister, afirmând că „nu s-a mai întâmplat nimic” cu strategia energetică de când Răzvan Nicolescu a preluat portofoliul.

„În ceea ce privește strategia energetică, eu am postat-o pe site. A venit tânărul meu coleg, a trecut un an și nu avem strategie energetică. Nu mai vorbim despre cablul submarin România — Turcia. Cum am plecat de acolo (de la Departamentul de Energie din Ministerul Economiei — n. r.), cum a înghețat totul. Nu putem să producem 22.000 de megawați, când consumăm doar 7.000 de megawați. Cu restul ce facem? Am inițiat proiectele cu China pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, la Rovinari, Deva, Tarnița. Din păcate, lucrurile au trenat în ultimul an”, a spus Niță.

Fostul ministru a precizat că există un investitor care dorește să cumpere Oltchim la pachet cu Arpechim, iar în cazul unei înțelegeri va trebui discutat cu Petrom prețul Arpechim.

„Va fi nevoie să discutăm cu Petrom pentru a negocia un preț pentru Arpechim. În condițiile în care nu există un investitor care să-și exprime punctul de vedere legat de preluarea acestei companii la pachet cu Arpechim, nu putem să facem această negociere. Există un investitor în China care și-ar dori acest pachet. Din păcate, nu și-a depus scrisoarea de intenție. Altcineva din Uniunea Europeană, din afara Uniunii Europene nu a venit. Nu este vorba de faptul că noi nu dorim să privatizăm. Nu există interes”, a explicat Constantin Niță.

din aceeasi categorie