Acasă Stiri ExterneAsia Pacific Criza nucleară de la Fukushima, departe de a se fi încheiat

Criza nucleară de la Fukushima, departe de a se fi încheiat

de A

fukushima Japonia centrala nuclearaFostul prim-ministru japonez Naoto Kan a declarat că dezastrul nuclear de la centrala Fukushima nu s-a încheiat nici acum, la cinci ani de când un cutremur masiv și tsunami a declanșat teribila poluare, potrivit publicației The Japan Times.

„Nu există nicio îndoială” că materiale radioactive s-au scurs în mare după ce s-au amestecat cu apa subterană, a declarat Kan Clubului Național de Presă, la  Washington, acesta fiind un critic vocal al energiei nucleare, de când a început criza.

Actualul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, a spus în repetate rânduri că problema apei contaminate cu substanțe radioactive de la centrala Fukushima este „sub control”. Tokyo va fi gazda Jocurilor Olimpice din 2020.

Dar Kan contestă acest lucru. „Accidentul încă se desfășoară”, a spus el.

Kan a fost prim-ministru când a avut loc cea mai gravă criză nucleară din lume de după Cernobîl, în urma cutremurului masiv și a tsunami-ului la 11 martie 2011.

Kan, un parlamentar al Partidului Democrat din Japonia, a criticat totodată decizia lui Abe de a ridica proporția electricității produse din energia atomică la 20-22% din totalul producției țării până în 2030.

„Scopul nu este realizabil”, decât dacă Japonia extinde perioada maximă legală a operațiunilor reactorului sau construiește o nouă centrală nucleară, a declarat Kan.

Cele mai multe reactoare nucleare rămân închise în Japonia, dar diverși operatori caută repornirea lor.

Kansai Electric Power Co și- planificat repornirea reactorului de la centrala Takahama din Prefectura Fukui, ceea ce ar fi a treia repornire de la punerea în aplicare a noilor standarde de siguranță.

din aceeasi categorie