BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2011 creşteri spectaculoase ale numărului de contracte încheiate, economiilor atrase şi totalului activelor. BCR BpL are în portofoliu peste 250.000 de contracte, cu o sumă totală contractată de aproximativ 8 miliarde de lei, se arată într-un comunicat al băncii.
“Creşterea cu peste 50% a numărului de contracte încheiate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este dovada absolută, conform băncii, a faptului că sistemul de economisire-creditare devine tot mai atractiv chiar în perioadă de criză economică. Sistemul Banca pentru Locuinţe va deveni o sursă importantă de finanţare a sistemului locativ din România, indiferent dacă vorbim despre lucrări de renovare sau despre achiziţie, întrucât românii înţeleg repede că trebuie să economiseşti înainte să faci o investiţie mare”, a declarat Alexandru Ciobanu, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.
BCR BpL a înregistrat un profit net de peste 6 milioane de lei, la 9 luni în 2011. Totodată, la sfârşitul trimestrului 3 din 2011, banca şi-a majorat activele totale cu 87% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 681 milioane lei. Valoarea depozitelor atrase s-a dublat în comparaţie anuală, ajungând la apropximativ 585 milioane de lei. Portofoliul BCR Banca pentru Locuinţe a crescut de la peste 170.000 de contracte active la finalul trimestrului 3 al anului 2010, până la aproximativ 250.000 de contracte active în prezent, cu o valoare contractuală totală de peste 8 miliarde lei.
Studiu pentru locuinţă
Conform studiului IRSOP „Atracţia Bauspar: Românii descoperă economisirea pentru investiţii cu costuri mici” realizat în octombrie 2011, românii manifestă o tendinţa din ce în mai mare de o planificare pe termen mai lung a investiţiilor importante. De asemenea, resping dorinţele imediate cu costuri mari într-un procent mai mare (72%) faţă de anul trecut (63%). Şi procentul celor care economisesc a crescut la 36% în 2011, comparativ cu 23% în 2010.
Din aceste motive, aprecierea pentru sistemul banca pentru locuinţe a crescut, fiind apreciate atât perioada de economisire (88% dintre respondenţi în 2011, faţă de 58% în 2010), cât şi faptul că trebuie mai întâi economisită 40% din sumă (81% din respondenţi în 2011, faţă de 62% în 2010)
„Sistemul de economisire/creditare poate avea un impact multiplu şi profund asupra dezvoltării sociale din mai multe motive: mobilizează economii, care pot fi dirijate spre investiţii, cu costuri relativ mici; reprezintă un instrument de auto-ajutorare în construcţia vieţii personale; adresează nevoi fundamentale legate de casă; contribuie la educaţia financiară a populaţiei; mobilizează sprijinul statului şi permite accesul la finanţare a persoanelor sărace”, a declarat Petre Datculescu, directorul general al IRSOP.
De asemenea, studiul evidenţiază şi o creştere a interesului faţă de sistemul de economisire/creditare tip banca pentru locuinţe pentru asigurarea viitorului copiilor, de la 51% în 2010, la 71% în 2011.
Reamintim, conform unui alt studiu, realizat de GfK, în prezent, românii nu arată deschidere către economisire şi mari investiţii. Doar 15% spun că vor pune bani deoparte în următorul an. Intenţiile de achiziţie a unui automobil sau a unei locuinţe scad şi ele de la un trimestrul la altul: 9% dintre respondenţi, respectiv 3%, spun că vor face o atfel de achiziţie în următorul an. Un procent ceva mai ridicat (15%) intenţionează, totuşi, să investească în îmbunătăţirea locuinţei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire sau a unor obiecte sanitare.


