În primele cinci luni din acest an, numărul de turişti în România a crescut cu 12,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 3,46 milioane. Numărul de turişti români a crescut în perioada ianuarie – mai cu 12% faţă de acelaşi interval din 2015, până la 2,62 milioane, şi reprezintă 75,6% din numărul total de turişti, în timp ce numărul de turişti străini a avansat cu 15,1%, pânâ la 846.600.
Numărul de turişti în România a continuat astfel să crească, dar ritmul a scăzut în luna mai, când s-a înregistrat un avans de 6,7%, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 885.500, pe fondul majorării atât a numărului de vizitatori din străinătate, mai ales din America de Nord şi Europa, cât şi a turismului intern, care are o pondere de peste 75% din total, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În mai, ritmul de creştere este mai mic decât cel în aprilie, când numărul de turişti din România a avansat cu 13,7%% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 725.600.
”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2016 au însumat 885.500, în creştere cu 6,7% faţă de cele din luna mai 2015. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2016 au însumat 1,90 milioane, în creştere cu 4,9% faţă de cele din luna mai 2015”, precizează comunicatul INS.
Cel mai mare avans a fost înregistrat la sosirile de turişti străini. Numărul acestora a crescut, în mai 2016 comparativ cu a cincea lună a anului trecut, cu 13,8%, până la 249.200.
Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 186.000 – au venit, în mai, din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (160.500).
Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (32,8%), Bulgaria (23,1%), Germania (9,9%), Italia (7,0%), Polonia (4,7%) şi Franţa (3,7 %) .
Au foat înregistrate creşteri şi în ceea ce priveşte turiştii din America de Nord, cu un avans de 15,9% în mai, până la 1.820. În schimb, a scăzut numărul turiştilor veniţi din Asia, America de Sud şi Africa.
Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut în mai cu 4,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 1,70 milioane. Cumulat pe primele cinci luni, numărul de înnoptări a avansat cu 10,6%, la 7 milioane.
Hotelurile (29,9%), hostelurile (16,5%), pensiunile turistice (16,0%) şi vilele turistice (15,7%) au primit cei mai mulţi turişti în acest an.
”Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (90. 100), Italia (87. 900), Israel (77.800), Franţa (53.200), Regatul Unit (52.200)”, se arată în docmentul Statisticii.
În privinţa traficului de la frontiere, numărul de vizitatori străini sosiţi în România a crescut cu 12,7% în perioada ianuarie – mai comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, până la 3,45 milioane, în timp ce numărul românilor care au ieşit din ţară s-a majorat cu 18,7%, la 5,92 milioane.


