România, Ucraina, Bulgaria şi Kazahstan au înregistrat, începând din luna iulie 2011, cele mai mari creşteri în ceea ce priveşte prima de risc (CDS – credit default swaps) dintre statele emergente din regiune, pe fondul crizei economice, potrivit unui raport privind perspectivele economiei globale al Băncii Mondiale (BM).
“Semne ale contagiunii crizei europene a creditelor au fost evidenţiate în statele europene în ceea ce priveşte evoluţia primei de risc. Cel mai ridicat nivel al acesteia s-a înregistrat în Europa şi în Asia Centrală, aproape în toate regiunile aflate în dezvoltare. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate, începând din iulie, în Ucraina, România, Bulgaria şi Kazakhstan”, se arată în raportul BM.
La nivel european, în cel de-al treilea trimestru din anul 2011 a avut loc o revenire a activităţii economice, provenită dintr-o intensificare a cererii interne în mai multe ţări cu venituri medii, printre acestea regăsindu-se România, Rusia şi Turcia. Raportul BM precizează că producţia industrială a revenit pe creştere puternică în regiune, în octombrie 2011, în special în România, Ucraina şi Turcia. De asemenea, după scăderea exporturilor, care a continuat din primul trimestru al anului 2011, a urmat o creştere puternică a acestora, în octombrie 2011, în Turcia şi în România.
În ceea ce priveşte riscurile şi vulnerabilităţile, raportul arată că principala îngrijorare a economiei globale este legată de deteriorarea situaţiei din ţările dezvoltate din Europa, ce poate atrage o scădere semnificativă a economiei ţărilor partenere din regiunile Europa şi Asia Centrală, precum şi o creştere considerabilă a efectelor neîncrederii.
Pentru 2012, Banca Mondială estimează o creştere de 1,5% a economiei româneşti, procente mai mici urmând să fie consemnate în Bulgaria – 1,2% şi Belarus – 0,5%. Cea mai mare creştere a PIB, de 8%, este estimată în Uzbekistan. Pentru anul viitor, BM estimează că PIB-ul României va avansa cu 3%.
Reamintim, la sfârşitul anului trecut, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere, de la 3,5% la 2% prognoza de creştere a economiei româneşti în 2012, în condiţiile în care, potrivit instituţiei financiare internaţionale, ţara va resimţi problemele cu care se confruntă economia europeană. Executivul de la Bucureşti a întocmit bugetul pentru anul 2012 plecând de la un deficit de 1,9% din PIB şi o creştere economică de 2,1%. Regiunea are un sector bancar neobişnuit de puternic în ceea ce priveşte legăturile cu statele dezvoltate din Europa. Cererile externe ale băncilor europene sunt mari în Letonia, România, Bulgaria, Lituania şi Albania, în comparaţie cu economiile acestor state. Criza din Europa ar putea determina băncile mamă să înăsprească condiţiile de creditare şi să transmită acest comportament şi pieţelor aflate în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală, ceea ce ar fi foarte dăunător pentru acestea.


