Acasă EconomieBanci & Asigurari Cresc restanţele la împrumuturi

Cresc restanţele la împrumuturi

de GM

Valoarea creditelor restante a crescut în luna august cu 6,9%, la 14,36 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 6,86% din totalul împrumuturilor aflate în derulare, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Împrumuturile în valută cu întârzieri la plată, exprimate în lei, însumau la finele lunii august, 7,29 miliarde de lei, în creştere cu 8,9% faţă de iulie, în contextul în care leul s-a depreciat în raport cu moneda unică. Reamintim, la finele lunii august, BNR afişa un curs oficial de 4,2597 lei/euro, în creştere cu 0,3% faţă de paritatea de la sfârşitul lui iulie, de 4,2471 lei/euro. Creditele restante în valută reprezentau 5,57% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, mult peste nivelul de la finele anului trecut, de 3,04%. În iulie, ponderea creditelor restante în total credite în valută a fost de 5,18%. Creditele restante în lei au continuat să urce şi ele în luna august, cu 4,7%, la 7,07 miliarde de lei, după ce în iulie au crescut cu 4,6% faţă de iunie, la 6,75 miliarde lei.

Valoarea împrumuturilor în lei cu întâzieri la plată reprezintă 9% din totalul creditelor acordate în monedă naţională, ponderea urcând de la 8,57% în luna iulie. Suma creditelor aflate în derulare la finele lunii august s-a ridicat la 209,12 miliarde de lei, uşor mai sus comparativ cu nivelul de la sfârşitul lunii precedente, de 207,94 miliarde de lei. La sfârşitul anului trecut, ponderea restanţelor în total credite în lei se ridica la 5,6%.

Creditul guvernamental s-a redus

Creditul guvernamental s-a redus în luna august cu 0,9%, până la 54,5 miliarde lei. La 31 august 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 21,9% (13,4% în termeni reali) faţă de 31 august 2009, conform BNR.

Pe de altă parte, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crecut în luna august 2010 cu 0,5% (0,2% în termeni reali) faţă de luna iulie 2010, până la nivelul de 207,6 miliarde lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 0,6% (-0,8% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,1% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,8%). La 31 august 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 4,5% (-2,8% în termeni reali) faţă de 31 august 2009, pe seama majorării cu 8,9% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 8%) şi a diminuării cu 2% a componentei în lei (-8,9% în termeni reali).

Depozitele în lei ale populaţiei au scăzut cu 0,2%, până la 61,7 miliarde lei. La 31 august 2010, depozitele în lei ale populaţiei au înregistrat o creştere de 3,4% (-3,9% în termeni reali) faţă de 31 august 2009.

Depozitele în lei ale companiilor s-au majorat cu 3,1%, până la 44,15 miliarde lei. La 31 august 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 2,5% (-4,8% în termeni reali) faţă de 31 august 2009.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 0,6%, până la nivelul de 63,47 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,3%, până la 14,9 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 8,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 7,5%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 14,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 13,2%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice exprimate în lei s-au majorat cu 0,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 0,8%).

din aceeasi categorie