Acasă Analize Cresc redevenţele, dar nu la ţiţei

Cresc redevenţele, dar nu la ţiţei

de GM

Guvernul a hotărât majorarea redevenţelor pentru toate resursele minerale aflate sub incidenţa Legii Minelor, a redevenţelor cuvenite statului din operaţiunile petroliere de transport al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului (n.r. – SC Conpet SA), precum şi cele din operaţiuni petroliere efectuate prin terminale petroliere aflate în proprietatea statului (n.r. – SC Oil Terminal SA), a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Guvernul a modificat, astfel, Legea 85/2003 (Legea Minelor) şi Legea 238/2004 (Legea Petrolului).

Astfel, redevenţa pentru operaţiuni petroliere de transport şi tranzit al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului, precum şi cea din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere a crescut de la 10% la 15%. De asemenea, redevenţa pentru operaţiunile de înmagazinare subterană a gazelor narale a crescut de la 3% la 5%, iar cea pentru cărbuni şi minereuri feroase şi neferoase a fost majorată de la 4% la 6% din valoarea producţiei miniere. Redevenţa pentru substanţe nemetalifere a crescut la 0,8%, iar cea pentru ape minerale a crescut cu 50%, de la 4 euro pe 1.000 litri, la 6 euro pe 1.000 litri. În plus, revedenţa pentru minereuri de metale nobile s-a dublat, de la 4% la 8%. Reamintim, cel mai important proiect pentru extragerea aurului este cel de la Roşia Montană.

Prin majorarea redevenţelor, Guvernul estimează o creştere a veniturilor la bugetul de stat cu circa 282 milioane lei anual. În 2010, veniturile estimate din redevenţe miniere şi petroliere se ridică la 1,194 miliarde lei.

De remarcat, prin majorarea redevenţelor la transportul petrolului şi prin Oil Terminal va creşte preţul carburanţilor, prin majorarea redevenţelor la înmagazinarea gazelor ar trebui să crească preţul acestora, iar prin majorarea redevenţelor la cărbune ar trebui să se scumpeacsp şi „lumina”.

din aceeasi categorie