Creditul guvernamental a crescut în luna mai 2011 cu 5,2%, până la 64,8 miliarde lei. La 31 mai 2011, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 22% (12,5% în termeni reali) faţă de 31 mai 2010, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).
Pe de altă parte, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2011 cu numai 1,5% (1,3% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2011, până la nivelul de 207,6 miliarde lei. Creditul în lei a crescut cu 0,3% (0,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 2,2% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,1%). La 31 mai 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,2% (-5,7% în termeni reali) faţă de 31 mai 2010, pe seama majorării cu 0,4% a componentei în lei (-7,4% în termeni reali) şi cu 3,4% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,9%).
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2011 cu 1,2% faţă de luna aprilie 2011, până la nivelul de 173 miliarde lei.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,3%, până la 66 miliarde lei, iar depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 4,5%, până la 46,7 miliarde lei. Depozitele în valută ale ale populaţiei şi companiilor, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,3%, până la nivelul de 60,2 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 1,4%, până la 14,6 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 1,8%: cele ale populaţiei au crescut cu 3,1%, iar cele ale companiilor s-au redus cu 9,7%.


