Seceta prelungită se vede şi în statistici. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele 11 ale anului, producţia de electricitate a scăzut cu 8,3%, în timp ce importul a crescut cu 33,9%.
În perioada 1.I.-30.XI.2012, resursele de energie primară au scăzut cu 2,7%, iar cele de energie electrică au scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 2,9%, se arată într-un comunicat al INS. Principalele resurse de energie primară în primele 11 luni ale anului au totalizat 31,093 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 858.5000 tep faţă de perioada 1.I.-30.XI. 2011.
Producţia internă a însumat 20,9 milioane tep, în scădere cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 10,16 milioane tep, în scădere cu 3,5%.
Producţia din termocentrale a fost de 30 TWh, în creştere cu 228,6 milioane kWh (+0,8%), în timp ce producţia din hidrocentrale a fost de 11,3 TWh, în scădere cu 3 TWh (-21%). Astfel, scăderea producţiei din hidrocentrale a trebuit suplinită cu electricitatea produsă în termocentrale. De aceea şi importurile de cărbuni au crescut cu 44,8%, până la 656.000 tep, în condiţiile unei producţii interne aproximativ la fel (-2%). Producţia de gaze naturale a rămas cvasi-constantă (plus 0,3%), în timp ce importurile au scăzut cu 15,8%. Producţia internă de ţiţei a fost aproape identică (-1,8%), dar importurile au scăzut cu 10,2%. Au crescut, în schimb, cu 16,6%, importurile de produse petroliere.
În perioada 1.01 – 30.11.2012, resursele de energie electrică au fost de 54,9 TWh, în scădere cu 1,6 TWh (-2,9%) faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011. Scăderea resursei de energie electrică s-a datorat, în principal, scăderii producţiei, cu 1,84 TWh (-3,3%). Producţia celor două reactoare nucleare de la Cernavodă a fost de aproape 10,5 TWh, în scădere cu 252,6 milioane kWh (-2,4%), în timp ce eolienele au produs 2,2 TWh, în creştere cu 1,2 TWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Conform INS, termocentralele au produs 55,5% din electricitatea ţării, hidrocentralele – 21%, Cernavodă – 19,4%, iar morile de vânt – 4,1%.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 48,35 TWh, cu 0,4% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2011; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 5,5%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1,9%.
Exportul de energie electrică a fost de 651,9 milioane kWh, în scădere cu 1,7 TWh, respectiv cu 72,5%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 5,9 TWh, în scădere cu 100,7 milioane kWh, respectiv cu 1,7%.



1 comentariu
In timp ce importurile cresc, producatorii nostri tin blocurile oprite; rezultatul importurilor este o proasta orientare a producatorilor de pe piata interna si, banuiesc, interese ale altor baieti destepti…Fara ghilimele!
Piata de energie poate functiona corect dar, trebuie spus ca acest moment a fost bine prevaqzut de modul in care furnizorii interni si-au „gandit” dezvoltarea…
Este rusinos sa sabotezi cateva mii de locuri de munca prin importul de energie dar, pe de alta parte, este mai ieftin!
Nu exista o replica pe masura din partea producatorilor termo; ei asteapta seceta…
La o adica, cateva mii de someri nu le pot afecta viata!
Comments are closed.