Acasă Economie Cresc deficitele

Cresc deficitele

de GM

Exporturile realizate în trimestrul I din acest an au fost de aproape 11 miliarde euro, iar importurile au totalizat 12,68 miliarde euro, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu trimestrul I 2011, exporturile au scăzut cu 0,4% la valori exprimate în euro, iar importurile au crescut cu 1,1%. Astfel, deficitul comercial import/export în trimestrul I 2012 a fost de 1,69 miliarde euro, mai mare cu 183 milioane euro faţă de cel înregistrat în trimestrul I 2011. De remarcat, balanţa comercială este, practic, cea mai importantă componentă a balanţei externe de plăţi. În condiţiile creşterii deficitului comercial, este clar că se va majora şi deficitul de cont curent!

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în trimestrul I 2012 a fost de aproape 8 miliarde euro la expedieri şi de 9,3 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,4% din total exporturi şi 73,8% din total importuri.

În luna martie 2012, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 4 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 4,7 miliarde euro. Comparativ cu luna martie 2011, exporturile au crescut cu 1,8% la valori exprimate în lei (au scăzut cu 2,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 1,4% la valori exprimate în lei (5,3% la valori exprimate în euro). Faţă de luna februarie 2012, exporturile din luna martie 2012 au crescut cu 14,8% la valori exprimate în lei (14,4% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 17,9% la valori exprimate în lei (17,5% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în luna martie 2012 a fost de 31,1 miliarde lei (714,2 milioane euro), mai mic cu 603,5 milioane lei (171 milioane euro) decât cel înregistrat în luna martie 2011.

din aceeasi categorie