Acasă Economie Cresc afacerile Gaz Sud

Cresc afacerile Gaz Sud

de GM

Grupul de companii Gaz Sud – Grup Distribuție Rețele (GDR) a înregistrat, în primele 4 luni ale acestui an, o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 11% față de perioada similară a anului trecut. EBITDA (profitul operațional) a atins 1,5 milioane de euro – de cinci ori mai mare comparativ cu primele patru luni ale lui 2012, se arată într-un comunicat de presă.

Pe fondul acestor creșteri, compania estimează că, până la sfârșitul anului, cifra de afaceri va fi de circa 16 milioane de euro, iar profitul operațional va depăși 2 milioane de euro. 2013 este, de altfel, primul an după 2008 în care compania înregistrează profit.

Această evoluție a indicatorilor financiari a fost determinată de deciziile managementului de a dezvolta activitățile de trading ale grupului și de a asigura furnizarea serviciilor conexe de execuție (branșamente, instalații utilizare etc.). Portofoliul de contracte a crescut constant, compania ajungând în prezent la 22.500 de clienți (de la 22.000 la începutul acestui an), însă pe fondul unui consum sensibil redus față de anii anteriori. În aceste condiții, s-a trecut la controlul riguros al costurilor și la monitorizarea zilnică a încasărilor și termenelor de plată, pentru a limita întârzierile sau neplata serviciilor.

“Am reușit într-un timp relativ scurt să schimb, la nivelul echipei, abordarea tipic inginerească pe care o regăsești peste tot în această industrie, într-una de business, orientată spre responsabilizare, performanță și profit”, a declarat, în comunicat, Alexandru Bucșă, directorul general al grupului de companii Gaz Sud – GDR. “Strategia noastră urmărește generarea unor fluxuri financiare consistente, care să ne permită susținerea activităților de zi cu zi și realizarea investițiilor“, a mai spus Bucșă.

Înființate în 2001, companiile Gaz Sud și GDR au ca obiect de activitate distribuţia, comercializarea combustibililor gazoşi, dezvoltarea reţelelor de distribuție a gazelor naturale și a serviciilor conexe. Companiile operează o rețea de distribuție de aproximativ 700 de km, care deservește circa 22.500 de clienți din zonele limitrofe Bucureștiului, dar și din orașe ca Rosiorii de Vede și Siret.

din aceeasi categorie