Acasă EconomieBanci & Asigurari Credite de consum în creştere

Credite de consum în creştere

de GM

bani lei 7Membrii Asociaţiei Societăţilor Financiare (ALB România) au acordat, în primul semestru al anului 2014, credite de consum în valoare de 235 milioane euro, în creştere cu 20,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 89% dintre aceste împrumuturi au fost destinate consumului personal, potrivit unui comunicat al ALB România.

Creditele industriale au reprezentat 7% (17 milioane euro) din totalul creditelor pentru consum, iar creditele auto / 4% (8 milioane euro).

În domeniul creditelor destinate consumului personal, creditele de tip revolving (inclusiv cardurile de credit) au o pondere de 49%, împrumuturile de tip nevoi personale deţin o cotă de 41%, iar credite la POS / 10%.

Din totalul finanţărilor de tip credit auto acordate, 85% au fost destinate achiziţiei de vehicule noi, iar 15% / achiziţiei de vehicule second hand.

Din totalul finanţărilor acordate în funcţie de valoarea creditului, 43% au fost credite de maxim 1.000 euro, 37% – între 1.000 şi 5.000 euro, 11% – între 5.000 şi 10.000 euro, iar 9% – mai mult de 10.000 euro.

În ceea ce priveşte creditele acordate pe categorii de vârstă, 28% au fost acordate persoanelor care au peste 55 de ani, 26% – persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, 21% – persoanelor cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani, 19% – persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani şi doar 6% persoanelor sub 25 de ani.

Din totalul finanţărilor acordate în funcţie de sex şi din punct de vedere al situaţiei civile a clienţilor, 53% au fost credite pentru persoane de sex masculin şi 47% pentru persoane de sex feminin, din care 64% declară că sunt căsătoriţi şi 36% necăsătoriţi.

În funcţie de gradul de educaţie, 52% au fost credite acordate persoanelor cu studii medii, 35% persoanelor cu studii superioare şi 13% persoanelor cu studii elementare. Venitul net al clientului IFN în creditul de consum este cuprins între 501 şi 1.000 lei în proporţie de 50%, urmat de venitul cuprins între 1.001 şi 1.500 lei pentru 23% din clienţi. 10% dintre aceştia au un venit între 1.501 şi 2.000 lei, 5% înregistrează un venit între 2.001 şi 2.500 lei, iar restul de 6% au declarat venituri nete de peste 2.500 lei. 6% au venituri mai mici de 500 lei.

”ALB reprezintă conform statisticilor 77% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România şi este membră a Federaţiei Creditului de Consum din Europa – Eurofinas”, se precizează în comunicat.

din aceeasi categorie