Acasă MediuDezvoltare Durabila Cozmanciuc: “Inundaţiile favorizate de lipsa împăduririlor”

Cozmanciuc: “Inundaţiile favorizate de lipsa împăduririlor”

de GM

cozmanciucMugur Cozmanciuc, fost secretar de stat în Ministerul Mediului şi şef al Departamentului Păduri, în prezent deputat PNL, pune pe seama lipsei lucrărilor silvice adecvate amploarea inundaţiilor din ultima vreme. Mai mult, legislaţia promovată în ultimele luni pune presiune pe proprietarii şi administratorii de păduri, “fără a soluţiona problema jafului”.

”Inundaţiile din România ar putea fi evitate, în mare parte, dacă ar exista o colaborare eficientă între stat şi sectorul forestier. Cer un acord naţional al clasei politice”, susţine Mugur Cozmanciuc. “Scurgerile importante de pe versanţi, torenţii şi pâraiele, viiturile rapide pe râurile mici – toate acestea sunt premise pentru inundaţii devastatoare. Cauza principală este lipsa unor amenajamente bine executate, fie că vorbim de corectare de torenţi, fie de programe de împăduriri. Finanţarea pentru programele de împăduriri lipseşte cu desăvârşire în România, iar sectorul forestier este din ce în ce mai birocratizat şi se ocupă de orice altceva, doar de gestionarea pădurii nu”, a declarat demnitarul, potrivit unui comunicat de presă.

Legi proaste

Cozmanciuc a dat ca exemplu de proastă administrare a domeniului forestier HG nr. 470/2014 prin care s-au aprobat Normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.

“Ce face actul normativ, de fapt? Obligă la cumparea unor GPS-uri de către cei care administrează pădurea, îi obligă pe aceştia să realizeze mai multe documentaţii, introduce avize peste avize. O consecinţă devastatoare a măsurilor fără finanţare o vedem la inundaţii: administratori obligaţi să facă lucrările de împăduriri superficial şi să folosească pentru hărţi puţinii bani pe care îi alocau pădurilor”, a precizat parlamentarul.

Potrivit acestuia, “directiva este necesară pentru protecţia şi dezvoltarea pădurilor, însă introducerea unor noi măsuri trebuie să fie mereu însoţită de priorităţile locale. Trebuie să existe un echilibru între armonizarea legislaţiei şi practicilor în plan european, pe de o parte, şi nevoile locale, pe de altă parte”.

Trebuie acord naţional

“Inundaţiile recurente ne atrag atenţia că avem nevoie de împăduriri, gândite strategic, în zonele cu gradul cel mai mare de risc, pentru a putea proteja şi salva viaţa oamenilor şi puţinele bunuri pe care le au. Iar implementarea unor măsuri de tipul celor derivate din directiva europeană privind trasabilitatea materialului lemnos are nevoie de fondurile necesare, care nu trebuie să pună în pericol alte măsuri – la fel de necesare – din sectorul forestier. Şi trebuie corelată mult mai riguros cu cerinţele de mediu”, a spus fostul secretar de stat.

De aceea, “trebuie să existe un acord la nivel naţional, asumat de absolut toate partidele politice, pentru a salva viaţa oamenilor, în primul rând, şi pentru a salva pădurile, în al doilea rând”, a completat Mugur Cozmanciuc.

din aceeasi categorie