În zona imobiliară apar frecvent întrebări cu privire la cota de TVA aplicată livrărilor de locuințe, având în vedere că anul trecut s-au aplicat atât cota de 9%, cât și de 5%. Practic, chiar dacă a crescut TVA-ul la 9% (prin OG 16/2022), totuși, ca măsură tranzitorie, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 s-a aplicat în continuare cota redusă de 5%, dacă în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023 au fost încheiate acte juridice care au avut ca obiect plata în avans pentru achiziționarea de locuințe eligibile pentru cota redusă de TVA, se arată într-un comunicat de presă.
„Începând cu 1 ianuarie 2025 nu se mai aplică niciun fel de măsură tranzitorie, indiferent când au fost încheiate antecontracte și ce fel de cotă s-a aplicat la avansurile plătite. Dacă livrarea are loc după 1 ianuarie 2025, cota de TVA este de 9% dacă sunt îndeplinite o serie de condiții”, a declarat, în comunicat, Mariana Vizoli, consultant fiscal independent și autoarea cărții „TVA de la A la Z. Ghid practic. Ediția a 2-a”.
La fel ca prima ediție, cea de-a doua îi ajută pe experții din domeniul fiscal și contabil să înțeleagă și să aplice corect TVA.
Pentru a se aplica 9% și nu 19%, trebuie îndeplinite anumite condiții de eligibilitate, respectiv: suprafața locuibilă trebuie să fie de maxim 120 mp (la calculul suprafeței locuibile nu sunt luate anexele gospodărești); valoarea, inclusiv a anexelor gospodărești (garaje, boxe, locuri de parcare) nu trebuie să depășească 600.000 lei, exclusiv TVA; persoana fizică nu trebuie să fi achiziționat de la 1 ianuarie 2023 alte locuințe cu cota redusă (cu excepția locuințelor achiziționate în baza dispozițiilor tranzitorii ale OG 16/2022); locuința trebuie să fie locuibilă ca atare.
„Definiția locuinței locuibile ca atare s-a modificat de la 1 ianuarie 2024, fiind adăugate condiții referitoare la finisaje interioare și exterioare, instalații și obiecte sanitare și instalații electrice (inclusiv întrerupătoare și prize)”, a afirmat Mariana Vizoli.
Astfel, locuințele care, în momentul livrării, pot fi considerate locuibile ca atare sunt cele care, la data livrării, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au acces liber individual la spațiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spațiului deținut de către o altă persoană sau familie; au acces la energie electrică și apă potabilă, evacuarea controlată a apelor uzate și a reziduurilor menajere; sunt formate cel puțin dintr-un spațiu pentru odihnă, un spațiu pentru pregătirea hranei și un grup sanitar; finisajele exterioare includ cel puțin: acoperiș, dacă, în funcție de tipul construcției, este prevăzut acest element constructiv, geamuri, ușă de/la intrare; finisajele interioare includ cel puțin: pereți finisați cu vopsea, tapet, faianță sau alte elemente utilizate pentru finisare, podele finisate cu gresie, parchet sau alte elemente utilizate pentru finisare, uși interioare, în funcție de proiect; au instalații sanitare și obiecte sanitare, respectiv vas WC, lavoar și spălător cu cuvă, cu bateriile aferente; au instalații electrice, inclusiv tablou, doze, întrerupătoare/ comutatoare și prize;
Mariana Vizoli spune că numai locuințele care îndeplinesc condițiile minimale de dotare vor putea fi supuse cotei reduse de TVA de 9%. Aceste condiții sunt valabile pentru contractele încheiate după 1 ianuarie 2024.