Valoarea tranzacţiilor globale din energie şi utilităţi a totalizat, anul trecut, 200 de miliarde de dolari, iar investiţiile în energii regenerabile au reprezentat 50% din volumul acestor tranzacţii, reiese din raportul EY “Power transactions and trends: 2015 review and 2016 outlook”.
Conform cercetării, la nivel global a fost consemnată o creştere de 13% a valorii tranzacţiilor din domeniul energiei şi utilităţilor, în 2015, comparativ cu anul anterior, cele 200 miliarde de dolar reprezentând un maxim al ultimilor şase ani.
În acest context, energiile regenerabile au fost subiectul a 50% dintre tranzacţii, cu 245 de tranzacţii generând o valoare de 68 miliarde de dolari, interesul investitorilor pentru completarea portofoliului lor cu active din zona centralelor eoliene şi a celor solare fiind în creştere. “Se confirmă astfel, pe mai departe, interesul investitorilor de la nivel global pentru completarea portofoliului lor cu active din zona centralelor eoliene şi a celor solare, în vederea alinierii la normele de reglementare şi în vederea reducerii expunerii faţă de preţurile tot mai volatile ale energiei ca marfă”, se arată în raportul EY.
Alături de energiile regenerabile, convergenţa trans-sectorială şi investiţiile în segmentele midstream şi upstream au fost principalele motoare care au accelerat activitatea de tranzacționare a companiilor de utilităţi care caută noi căi de creştere. Tranzacţiile care au implicat convergenţa au totalizat 33 miliarde de dolari în 2015.
„Companiile de utilităţi îşi unesc din ce în ce mai mult forțele cu firme din afara sectorului pentru a valorifica sinergiile şi experienţe comune. Megafuziunile din domeniul gazelor şi al energiei electrice din Statele Unite, tranzacţiile din telecomunicaţii din Japonia şi parteneriatele cu componentă tehnologică puternică din Europa au evidenţiat dorinţa de identificare a unor căi inovatoare de creştere, în întregul sector, de-a lungul anului 2015”, a declarat, în comunicat, Valeriu Binig, Partener Asistenţă în afaceri, EY România.
În ceea ce priveşte piaţa europeană, transformările de pe piaţa de energie şi utilităţi au determinat mulți jucători să deruleze tranzacţii – o cale de tranziţie către noi modele de afaceri şi de explorare de noi oportunităţi – cum ar fi servicii energetice şi soluţii pentru clienţi, prin restructurarea şi extinderea operaţiunilor de tip downstream. Conform EY, valoarea tranzacţiilor încheiate a totalizat 39 miliarde de dolari în 2015, o scădere de 20% faţă de 2014.
În ceea ce priveşte ultimul trimestru al anului trecut, analiza EY evidenţiază că energia regenerabilă se află în plin avânt, cu impact asupra evaluărilor. “O mare parte din avântul tranzacțiilor din trimestrul al patrulea al anului trecut a fost generat de creşterea volumelor de achiziţii din zona energiilor curate efectuate de cumpărători strategici. Tranzacţiile cu energii regenerabile au contribuit cu 61% la valoarea totală a tranzacţiilor din regiune în trimestrul al patrulea, iar Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie au reprezentat principalele puncte de atracție. Interesul pentru energia regenerabilă pare să se fi intensificat pe măsură ce încrederea investitorilor în segmentul producţiei convenţionale de energie a scăzut. În timp ce interesul pentru energia bazată pe cărbune şi gaz este în scădere, valoarea utilităţilor cu grad ridicat de utilizare a energiei generate pe aceste căi a scăzut, fapt evidenţiat de reducerea cu 60% a preţului acţiunilor companiilor pe parcursul anului 2015“, se arată în raport.
S-a constatat şi că retragerea subvenţiilor generează nemulțumiri în rândurile dezvoltatorilor de energii curate. În pofida creşterii numărului de tranzacţii din zona energiilor regenerabile, scăderea subvenţiilor şi mecanismul de licitaţie publică împing acest sector european într-o nouă etapă. În Marea Britanie, întreruperea sprijinului guvernamental pentru producţia onshore de energie eoliană şi solară a generat pierderi mai devreme decât se anticipa. Compania RWE a decis să oprească proiecte eoliene onshore în valoare de 1,4 miliarde dolari, în vreme ce Renewable Energy Generation (REG) a anunţat că-şi va vinde întreaga afacere firmei americane BlackRock contra sumei de 97,4 milioane de dolari. În octombrie 2015, două firme de panouri solare, Mark Group şi Climate Energy au cerut insolvenţa, motivând cererea prin modificările subvenţiilor pentru energie solară.
Utilităţile se diversifică
Pe de altă parte, utilităţile se diversifică şi renunţă la active neesenţiale. “În contextul unor scăderi record ale preţurilor en-gros, cu alocări tot mai mici de fonduri şi creşteri ale dezechilibrelor, companiile de utilităţi îşi îndreaptă atenţia către servicii energetice şi către zona de downstream. Vom vedea în acest an o convergenţă şi mai mare între firmele de utilităţi şi cele de tehnologie. Pe măsură ce companiile de utilităţi se restructurează, au loc tot mai multe vânzări strategice, aşa cum a fost cazul celei mai mari tranzacţii din această regiune – vânzarea de către compania Fortum a afacerii de distribuţie de energie din Suedia către un consorţiu de investitori financiari cu sediul în Canada, contra sumei de 7 miliarde dolari. Pe parcursul anului 2015, doar E.ON a renunţat la active neesenţiale în valoare de 2,06 miliarde dolari, în vreme ce RWE se găseşte acum în proces de vânzare a diviziei sale de explorare şi producţie petrol şi gaze, DEA“, precizează raportul.
Totuşi, investiţiile externe în pieţele emergente vor continua. “Oportunităţile generate de reformele de piaţă alimentează interesul companiilor de utilităţi de a investi pe pieţele emergente. Enel a alocat Americii Latine 41% din cheltuielile sale totale de capital pe perioada 2016-2019, în vreme ce Lightsource intenţionează să investească 3 miliarde de USD în India pentru înfiinţarea de centrale solare cu o capacitate totală de 3GW“, se mai arată în analiza EY.
Activitatea de tranzacţionare pe piaţa europeană a energiei şi utilităţilor este aşteptată să se intensifice în 2016. Sunt câţiva factori cheie ce vor stimula tranzacţiile. Astfel, companiile de utilităţi integrate vor renunţa la activele cu potenţial mic de creştere. Prețurile en-gros la energie electrică nu sunt așteptate să crească din nou prea curând, iar cererea pentru energie electrică este probabil să rămână scăzut,ă pe fundalul decuplării între creşterea economică şi creşterea consumului de energie. Acești factori împreună cu creşterile din zona de producere distribuită a energiei, cu măsurile de eficientizare energetică şi instalarea de echipamente de stocare a energiei de tip baterii vor duce la noi scoateri din exploatare ale capacităţilor de a produce energie termoelectrică şi la continuarea vânzărilor de active cu potenţial mic de creştere.
Un alt factor se referă la explorarea de noi oportunităţi din zona de downstream. Astfel, pe măsură ce crește importanța managerilor responsabili cu energia, companiile de utilităţi vor explora noi căi de generare de venituri din zona de downstream. De exemplu, în iulie 2015, SunEdison a cumpărat Mark Group pentru a oferi clienţilor finali soluţii şi servicii energetice. În septembrie 2015, E.ON a achiziţionat un pachet de acţiuni în compania Enervee, specializată în eficienţă energetică, în scopul dezvoltării unei platforme care să satisfacă nevoile de eficienţă energetică ale clienţilor săi europeni. Tendinţa este de urmărit în continuare, deoarece nivelul scăzut al barierelor de intrare pe piaţă va duce la tot mai multe parteneriate între companiile de utilităţi şi alţi jucători din industrie.
Un alt factor cheie se referă la convergența dintre sectorul de utilităţi şi alte sectoare industriale. În linie cu axarea pe diverse oportunităţi energetice, companiile din sectorul energiei şi al utilităţilor îşi vor intensifica eforturile de a-şi uni forţele cu firme financiare şi de tehnologie în vederea valorificării sinergiilor şi a experienței acumulate. În ianuarie 2016, filiala europeană a companiei Fuji Electric, activă în zona comercializării de celule de combustibil, a achiziţionat un pachet de 70% din acţiunile N2telligence, o companie germană de celule de combustibil. Aşa cum a fost evidenţiat în raportul EY din trimestrul al treilea 2015, investitorii financiari, care, istoric vorbind, au preferat activele operaţionale în energii regenerabile pentru asigurarea unui management mai bun al riscurilor, au început în prezent să încheie parteneriate și cu companii de utilităţi pentru administrarea de active aflate în construcţie.
Orientarea către economiile emergente şi către reforma din sectorul energiei reprezintă un alt factor ce va influenţa tranzacţiile. Dorinţa de creştere va încuraja, de asemenea, diversificarea pe pieţele emergente cu ritm rapid de creştere, aşa cum sunt Orientul Mijlociu, Asia şi America de Sud. EDF intenţionează să-şi dubleze procentul activelor din afara Europei, la cel puţin 10%, şi a anunţat deja că va investi 2 miliarde dolari în noi pieţe emergente, printre care se numără Brazilia şi ţări africane. Între timp, reformele energetice din Europa de Est vor aduce şi ele noi active pe aceste pieţe şi vor deschide oportunităţi de investiţii.
Activele regenerabile reglementate schimbă proprietarii, investitorii financiari devenind cumpărători cheie. Astfel, în pofida retragerii subvenţiilor din mai multe ţări, pare puțin probabilă o scădere semnificativă a atractivităţii energiilor regenerabile pe termen lung. Un mediu caracterizat de randamente scăzute şi volatile ale activelor care ţin de generarea termică a energiei și de obiective ambiţioase în privința generării de energie regenerabilă va continua să alimenteze interesul grupurilor energetice străine, al fondurilor de investiţii în infrastructură şi al investitorilor instituţionali şi al celor sprijiniţi de capitaluri de stat.
Raportul “Power transactions and trends” combină tendinţele globale de tranzacţii cu evaluări şi informaţii curente legate de activele din energie şi utilităţi pentru a ajuta clienţii să ia decizii strategice informate legate de investiţiile de capital în acest sector. Documentul explorează perspectivele legate de utilităţi, investitori şi participanţii la acest sector. Analizele şi perspectivele din cadrul acestui raport se bazează pe comunicate financiare la nivel global, pe datele Mergermarket, precum şi pe angajamentele la nivel global semnate de firme membre EY.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992, cu birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.