Furnizorul de energie Transenergo Com susţine că şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile de achiziţie a certificatelor verzi pentru primul trimestru al anului şi a contestat la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) includerea pe lista firmelor care au restanţe la acest capitol, potrivit unui comunicat al companiei. Nu este primul caz de acest fel. Şi traderul EFT a apărut pe lista firmelor ce nu şi-au îndeplinit cota de certificate verzi aferentă anului trecut, pentru ca, în final, ANRE să certifice că EFT şi-a îndeplinit obligaţiile în totalitate. Practic, primele liste publicate de ANRE sunt intermediare, companiile având la dispoziţie trei zile pentru a contesta. Dar, apărând ca rău – platnic, deja imaginea unei companii corecte, în fond, poate avea de suferit! În aceste condiţii, poate ar fi de preferat ca, înainte de a publica listele, fie ele şi intermediare, cu cei care nu respectă legislaţia în vigoare, ANRE să găsească soluţii de a le verifica împreună cu “împricinaţii” şi abia apoi să le dea publicităţii. În plus, termenul de 3 zile calendaristice pentru contestaţii ar putea fi prelungit, o soluţie fiind 3 zile lucrătoare.
„Includerea societăţii noastre pe lista operatorilor care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi, publicată pe site-ul ANRE joi, 12 mai 2016, a survenit ca urmare a unei erori de raportare (s-a calculat o cotă mai mare, pentru că nu a fost exclusă energia electrică exceptată de la această obligaţie, conform HG 495/2014)”, spun reprezentanţii Transenergo.
Potrivit acestora, la nivelul primului trimestru din 2016, numărul de certificate necesar pentru acoperirea obligaţiilor Transenergo este 35.640, cotă care a fost îndeplinită.
„În conformitate cu procedura prevăzută de reglementările ANRE, societatea noastră a contestat în termenul legal de 3 zile calendaristice includerea societăţii noastre pe lista operatorilor care nu şi-au îndeplinit această obligaţie, primind toate asigurările necesare din partea ANRE că se va dispune radierea societăţii noastre de pe această listă”, au adăugat reprezentanţii firmei de energie.
Ei au susţinut că termenul de trei zile calendaristice în care se poate contesta o astfel de decizie ar trebui prelungit, întrucât o perioadă prea scurtă, în care ar putea apărea sărbători legale sau zile de weekend, ar putea afecta capacitatea de analiză şi reacţie a unei companii într-o astfel de situaţie.
Potrivit unui document postat pe site-ul ANRE, traderii de electricitate Transenergo Com şi RWE Energie, precum şi divizia energetică a companiei petroliere Lukoil sunt firmele cu cele mai multe restanţe la achiziţia certificatelor verzi în primul trimestru al acestui an.
Astfel, această listă intermediară conţine un număr de 43 de companii, care nu şi-au îndeplinit obligaţia de achiziţie a numărului de certificate verzi. În total, acestea au o restanţă de 107.452 de certificate neachiziţionate în primul trimestru.
Conform legislaţiei în vigoare, furnizorii de energie plătesc 539 de lei pentru fiecare certificat neachiziţionat în 2016, de două ori mai mult decât preţul maxim de tranzacţionare pe piaţa certificatelor verzi. Preţul minim avizat de ANRE pe piaţa certificatelor verzi este de 132,4045 lei pe certificat, iar preţul maxim este de 269,7247 lei.
Energia din surse regenerabile este susţinută în România prin certificate verzi şi cote de consum. Pentru anul 2016, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa din 30 decembrie 2015. Cota pentru acest an este mai mare decât cea pentru 2015, care a fost stabilită la nivelul de 11,9%.


