Acasă Stiri InterneGaze Congres pentru energie

Congres pentru energie

de GM

Congresul de Energie şi Echipamente Electrice, care se desfăşoară în perioada 10-11 septembrie la Palatul Parlamentului, continuă seria celor cinci conferinţe anuale dedicate specialiştilor energeticieni şi persoanelor implicate în sectoarele conexe.

Pe agenda celor două zile ale congresului se vor discuta subiecte referitoare la politicile de promovare a eficienţei energetice, aplicarea Directivei Europene din industrie şi transporturi, accesarea fondurilor europene pentru eficienţă energetică, sisteme fotovoltaice, securitatea aprovizionării cu energie.

Marţi, în prima zi a congresului, a avut loc o dezbatere pe tema eficienţei energetice, inclusiv privind Standardul ISO 50001, iar miercuri este programat seminarul de specialitate StarGrid, organizat în parteneriat cu Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).

În paralel se desfăşoară cea de-a IX-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Echipamente Electrice şi Automatizări, la care participă circa 70 de companii româneşti şi străine. Oganizatorii mizează pe prezenţa a peste 3.000 de vizitatori.

Conferinţa cu tema eficienţa energetică a fost organizată de către Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), împreună cu DK-Events, şi face parte din programul de evenimente plasat sub egida Consiliului Mondial al Energiei.

din aceeasi categorie