Acasă Economie Conducerea CEZ la premierul Grindeanu

Conducerea CEZ la premierul Grindeanu

de M G

Reprezentanţii Grupului CEZ în România i-au prezentat prim ministrului Sorin Grindeanu activitatea operaţională de până în prezent şi investiţiile pe termen lung în reţea, servicii suport şi comunităţile unde este activă compania, se arată într-un comunicat de presă al grupului ceh.

„Apreciem lucrurile pe care Grupul CEZ le-a făcut în România și vom continua să fim un partener serios pentru a menține și crește nivelul investițiilor pe piața energiei”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, în deschiderea întâlnirii, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Piața autohtonă de energie oferă nenumărate oportunități, iar șeful Executivului a arătat că România se așteaptă ca  noi investiții să fie deschise în Marea Neagră. “Diversificarea surselor de energie, prin proiecte sustenabile și în acord cu politicile de protejare a mediului, sunt convergente obiectivului nostru de siguranță și independență energetică“, a afirmat premierul Grindeanu potrivit comunicatului.

Martin Zmelik (Country Manager Grupul CEZ în România) şi Doina Vornicu (COO CEZ România) i-au prezentat premierului Sorin Grindeanu stadiul investiţiilor efectuate de Grup în ţara noastră, precum şi planurile pentru următoarea perioadă. Cele două părţi au discutat despre evoluţia pieţei de energie din România şi despre modalităţile de a asigura securitatea energetică a României, în condiţii de eficienţă energetică.

„Întâlnirea de astăzi cu Primul Ministru a fost un dialog deschis asupra situaţiei actuale a pieţei de energie din România şi a planurilor noastre ca investitor pe termen lung. A fost o bună ocazie de a ne reafirma sprijinul pentru îndeplinirea obiectivelor la nivel naţional, dar şi de a aprecia creşterea semnificativă a stabilităţii şi predictibilităţii sectorului din ultimele luni”, a declarat Martin Zmelik în comunicat.

Reprezentantii CEZ România îşi propun să continue investiţiile în modernizarea reţelei de distribuţie din regiunea Oltenia, dar şi în dezvoltarea unor produse şi servicii energetice adaptate nevoilor clienţilor săi, în special în domeniul eficienţei energetice.

Grupul CEZ în România este reprezentat prin 8 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA. După procesul de separare a activităţilor (unbundling), încheiat cu succes în anul 2007, Distribuţie Energie Oltenia (fosta CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeşte 1,4 milioane de clienţi.

Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul eolian, care a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro, conţine 240 de turbine eoliene, ce au o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a parcurilor eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2012.

Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşişa, jud. Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Valiug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa, în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18 MW, la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

din aceeasi categorie