Acasă EconomieIndustrie Concedieri la Mechel Câmpia Turzii

Concedieri la Mechel Câmpia Turzii

de GM

Combinatul Mechel din Câmpia Turzii va da afară 134 de salariaţi în perioada următoare, aceştia urmând să primească fiecare câte trei salarii compensatorii, a declarat pentru www.focus-energetic.ro preşedintele Sindicatului Industria Sârmei Câmpia Turzii, Ioan Pascu.

„Acum am primit notificarea din partea acţionariatului. De azi în 90 de zile oamenii vor primi deciziile de concediere. Cei afectaţi vin din toate secţiile. Li se vor acorda câte trei salarii compensatorii”, a afirmat Pascu.

Potrivit liderului de sindicat, combinatul are în prezent 370 de angajaţi. Ioan Pascu a menţionat că decizia de concediere vine ca urmare a scăderii vânzărilor şi din cauza pierderilor acumulate, precum şi a agravării situaţiei companiei.

Combinatul Mechel Câmpia Turzii a intrat în insolvenţă pe 17 aprilie. La începutul lunii iulie administratorul judiciar dispusese disponibilizarea a 148 de salariaţi, însă măsura a fost considerată ilegală de către sindicat. Tribunalul Comercial Cluj a admis apoi pe 17 iulie solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a celor aproape 150 de angajaţi şi a dispus anularea preavizelor acestora.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii este a treia fostă companie a grupului Mechel care a solicitat intrarea în insolvenţă. Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei în 22 martie. Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în februarie, respectiv în luna martie.

Invest Nikarom a preluat la începtul anului, de la grupul rus Mechel, activele pe care acesta le avea în ţară pentru suma de 52 de euro. Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila. Firma Invest Nikarom SRL Bucureşti, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Svetlana Chumakova şi Victor Chumakov, ambii cu cetăţenie rusă.

din aceeasi categorie