CO2 din nou pe bursă
februarie 5, 2011
Tranzacţionarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră a fost reluată în totalitate pentru câteva state comunitare, care pot asigura cerinţele minime de securitate impuse de Comisia Europeană pentru operarea Registrelor naţionale. Franţa, Germania, Olanda, Slovacia şi Marea Britanie au reluat tranzacţionarea certificatelor de emisiei de CO2 de pe 4 februarie, după ce au dat „asigurări rezonabile că cerinţele minime de securitate sunt respectate”, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
CE a dispus suspendarea, pe 19 ianuarie 2011, a tranzacţiilor, cu excepţia celor pentru alocarea şi predarea cotelor, în toate registrele naţionale din UE ETS. Decizia a fost luată în urma incidentelor înregistrare în operarea registrelor mai multor state comunitare, de unde s-a constatat furtul de certificate, valoarea lor fiind evaluată la mai multe zeci de milioane de euro. CE a anunţat că tranzacţionarea certificatelor CO2 va fi reluată la nivelul fiecărui stat membru în momentul în care acestea vor anunţa conformarea la cerinţele minime de securitate a Registrelor naţionale. „Cooperarea cu autorităţile naţionale este constructivă şi Comisia aşteaptă mai multe rapoarte pentru a fi prezentate în următoarele zile”, precizează comunicatul CE.
DIICOT caută certificatele furate
Autorităţile române care operează Registrul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului) nu a făcut niciun anunţ cu privire la suspendarea tranzacţiilor.
România a intrat în atenţia CE după ce 1,6 milioane de certificate CO2 aparţinând SC Holcim SA au dispărut din Registru. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală (DIICOT) a demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic şi transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fiind deschis dosarul penal nr. 332/D/P/2010, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Potrivit acestuia, la data de 26 noiembrie 2010, SC Holcim SA a sesizat DIICOT cu privire la faptul că, în cursul zilei de 16 noiembrie 2010, au fost iniţiate 10 operaţiuni de transfer neautorizat de certificate de emisii de gaze cu efect de seră din două conturi atribuite acestei societăţi, deschise la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră( Registrul Naţional GES). În total, au fost transferate neautorizat 1,6 milioane de certificate, în valoare de aproximativ 24 milioane de euro. Calculul a fost făcut la un preţ de circa 15 euro pe certificat.
Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale „in rem”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin 1-3 şi art. 44 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 161/2003 şi au obţinut autorizaţii în vederea efectuării de percheziţii asupra unor sisteme informatice, precizează comunicatul. Pentru rezolvarea cazului, au fost transmise cereri de comisie rogatorie către autorităţile judiciare competente din Italia, Marea Britanie, Liechtenstein, Belgia şi Israel, în vederea obţinerii de date şi informaţii.