Acasă EconomieIndustrie CNU dă afară 700 de angajaţi. Mina de uraniu se închide

CNU dă afară 700 de angajaţi. Mina de uraniu se închide

de A

uraniu CNUCirca 700 din cei 1.200 de angajaţi ai Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) vor fi disponibilizaţi în acest an, din cauză că mina de uraniu Crucea-Botuşana din judeţul Suceava va fi închisă temporar şi parţial timp de nouă luni. Angajaţii care vor fi disponibilizaţi urmează să primească până la 12 salarii compensatorii.

CNU se confruntă cu dificultăţi majore economico-financiare din cauză că, începând cu anul 2011, compania de stat nu a mai beneficiat de subvenţii şi din cauză că exploatările la zăcămintele din Bihor şi Banat s-au oprit.

Un alt factor care a cauzat situaţia dezastruoasă a CNU este blocarea proiectului privind demararea exploatării la perimetrul de uraniu de la Tulgheş-Grinţieş, judeţul Neamţ.

În plus, Nuclearelectrica, singurul client al CNU, a reziliat în decembrie 2015 contractul cu Compania Naţională a Uraniului, din cauză că preţul ofertat de CNU a fost mult mai mare decât preţul de piaţă şi cu 76% mai mare decât preţul agreat prin contract în 2014.

De asemenea, într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei, se menţionează că în prezent se lucrează la un „plan de încetare temporară şi parţială a activităţii în perimetrul de exploatare Crucea-Botuşana şi a platformei de prelucrare de la Feldioara pentru o perioadă de maximum nouă luni”.

„În acest context, Ministerul Energiei a manifestat şi manifestă în continuare o preocupare continuă faţă de situaţia salariaţilor CNU SA care urmează a fi disponibilizaţi urmare a încetării temporare şi parţiale a activităţii”, arată documentul menţionat.

Producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) nu mai foloseşte acum în reactoarele de la Cernavodă pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2), iar România, prin Nuclearelectrica a ajuns astfel să importe uraniu de la Cameco Inc Canada.

Nuclearelectrica a încheiat în anul 2014 un contract de furnizare de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2) cu Compania Naţională a Uraniului pentru o perioadă de 36 de luni la un preţ de 475 lei/kg UO2, preţ ce putea fi ajustat cel mult o dată la 12 luni, prin negociere, în situaţii justificate, încheindu-se în acest sens acte adiţionale la contract cu acordul părţilor.

CNU a livrat, conform contractului, UO2 la preţul negociat de 475 lei/kg UO2 o perioadă de aproximativ 2 ani. În luna noiembrie 2015, CNU a notificat SNN că nu mai poate realiza livrarea de UO2 la preţul negociat şi agreat cu SNN de 475 lei/kg şi a pus în vederea SNN că nu va realiza livrarea efectivă de UO2 aferentă lunii decembrie 2015. Iar contractul dintre CNU şi Nuclearelectrica s-a reziliat de drept pentru neîndeplinirea obligaţiei de livrare de către CNU nici la termenul stabilit în contract, nici la termenul de remediere acordat de SNN.

CNU a fost înfiinţată în 1997 şi are în administrare resursele minerale de uraniu din România. Compania Naţională a Uraniului este singurul furnizor din România de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2), care constituie materia primă pentru fabricarea combustibililui nuclear necesar funcţionării centralei de la Cernavodă.

din aceeasi categorie