Acasă MediuDezvoltare Durabila CNADNR caută constructor pentru tronsonul Ogra – Târgu Mureş

CNADNR caută constructor pentru tronsonul Ogra – Târgu Mureş

de GM

autostradaCNADNR caută constructor pentru un tronson de autostradă între Ogra şi Târgu Mureş (judeţul Mureş), plus un drum de legătură de 4,7 kilometri, şi estimează valoarea totală a contractului, împărţit în două loturi, la 990,5 milioane lei (225,6 milioane euro), inclusiv TVA. Termenul pentru finalizarea contractului este de cinci ani de la data atribuirii.

Proiectul, parte a autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, cuprinde loturile Târgu Mureş – Ungheni (4,5 kilometri), plus un drum de legătură (4,7 km) şi Ungheni – Ogra (10,1 km). Primul lot are o valoare estimată de până la 340,97 milioane lei, iar al doilea este evaluat la 457,8 milioane lei, sumele, fără TVA, incluzând şi eventuale lucrări suplimentare.

Lucrările vor fi adjudecate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, iar constructorii pot depune ofertele sau cererile de participare până la 1 septembrie, notează Mediafax.

Proiectul va fi finanţat cu bani europeni (85%) şi fonduri de la buget.

din aceeasi categorie