Aflat într-un turneu asiatic, premierul Victor Ponta (foto) a anunțat că reprezentanţi ai companiei China Nuclear Electric vor veni la Bucureşti în luna iulie, pentru a discuta cu Guvernul detalii concrete despre o eventuală implicare în construcţia unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Șeful Executivului consideră că mai degrabă găsești investitori în afara Europei pentru acest tip de proiecte mari. În plus, Guvernul român este dispus să cedeze pachetul majoritar de acţiuni pentru construcţia reactoarelor, fiind vorba de investiţii de miliarde de euro.
”Discuția de astăzi a fost foarte aplicată, foarte tehnică. Un pachet de investiții pe energie. V-am spus, faptul că luna aceasta vin în București înseamnă că sunt foarte interesați, altfel nu ar veni. (…) Proiectul a fost destul de mult timp amânat pentru că Guvernul României nu a vrut să cedeze majoritatea acțiunilor. Atât de tare am ținut la majoritatea acțiunilor până au plecat toți investitorii. Din punctul meu de vedere, putem avea un proiect fără să fim acționari majoritari, pentru că, dacă le ceri oamenilor să vină și cu banii, și cu tehnologia, este cam greu să le spui ca tot tu să rămâi stăpân pe 51% de acțiuni, deci suntem flexibili și în acest sens. Ar fi important să avem un investitor pentru că – să fim foarte realiști – în Europa sunt foarte puțini bani pentru noi investiții, mai ales în centrale nucleare, din câte știu eu, mai deloc în Europa”, a subliniat prim-ministrul României.
În opinia acestuia, în Europa este greu să găsești investitori interesați pentru asemenea proiecte energetice gigant.
”Companiile europene, care, inițial, au fost în proiect, s-au retras în 2011. De atunci, lucrurile sunt în așteptare; în Europa e mai greu în acest moment să găsești finanțare pentru proiecte mari de energie, însă, dacă vom reuși să oferim toate condițiile și să încheiem cu bine negocierile cu investitori din afara Europei – și astăzi am vorbit cu cea mai mare companie din China – e o șansă pentru România. Ca și cu gazele, ca și cu energia electrică, trebuie să încercăm toate posibilitățile și toate variantele. Nu o să iasă toate, dar dacă stăm pur și simplu acasă nici nu or să iasă vreodată”, a adăugat Ponta.
Compania mixtă creată pentru derularea investiţiei în unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, este EnergoNuclear, controlată în proporţie de 84,65% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalţi acţionari sunt grupul italian Enel, care deţine 9,15% din acțiuni, şi ArcelorMittal România, care are o participaţie de 6,2%. În urmă cu doi ani, patru din cei șase investitori au renunțat la proiectul nuclear (compania cehă CEZ, grupul franco-belgian GDF Suez, nemții de la RWE și spaniolii de la Iberdrola). Proiectul urma să fie cea mai mare investiție a României din ultimii 20 de ani.
Proiectul construcţiei celor două reactoare nucleare, evaluat ultima dată la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările trebuiau să înceapă în 2010. Investiția este acum blocată, pentru că Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect.
Premierul român se află într-un turneu asiatic, iar la Beijing s-a întâlnit cu preşedintele Chinei Xi Jinping şi cu premierul chinez Li Keqiang. Victor Ponta caută în China posibili investitori care să finanțeze proiecte de miliarde de euro, precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă sau hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, având în vedere că investitorii tradiţionali din Europa au diminuat sau au renunțat la investiții din cauza prelungirii crizei.
În 2012, importurile din China se ridicau la 2,7 miliarde dolari, în timp ce exporturile au fost de numai 500 milioane dolari.
O delegație condusă de premierul Victor Ponta se află în aceste zile într-un turneu asiatic care a inclus Kazahstan, Uzbekistan și Azerbaidjan, ţări în care premierul român a prezentat marile planuri de investiţii ale României pentru anii următori. Din delegație face parte și ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.


