Acasă Stiri ExterneAsia Pacific China susţine maşinile electrice, după scandalul VW

China susţine maşinile electrice, după scandalul VW

de A

masina electricaChina va continua promovarea vehiculelor electrice, ca parte a politicii sale energetice de reducere a dependenţei de combustibili fosili, după ce autorităţile de reglementare au extins verificările la maşinile diesel, în urma scandalului emisiilor de la Volkswagen (VW), transmite Bloomberg.

Cele două societăţi mixte deţinute de Volkswagen în China au anunţat zilele trecute că nu produc nici unul din vehiculele implicate în scandalul emisiilor.

„Guvernul de la Beijing acordă atenţie prevenirii poluării, ţinând cont de efectele acesteia asupra dezvoltării Chinei şi ajustărilor economice structurale. China promovează semnificativ dezvoltarea vehiculelor electrice, ca parte a măsurilor de rezolvare a problemei emisiilor”, le-a declarat jurnaliştilor Zheng Shanjie, vice administrator al Agenţiei Naţionale a Energiei din China, ca răspuns la întrebarea privind scandalul Volkswagen.

Spre deosebire de Europa, unde motoarele diesel sunt populare, majoritatea maşinilor din China au motoare pe benzină. Statul a cheltuit în ultimii ani miliarde pentru a promova adoptarea vehiculelor electrice, scrie Agerpres.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanţii VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparaţiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii şapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat şi Audi A3.

Din cauza încetinirii vânzărilor pe piaţa din China, Audi, divizia de automobile de lux a Volkswagen, a decis recent să-şi revizuiască ţinta de vânzări pentru acest an şi, de asemenea, să ofere reduceri de preţuri şi asistenţă financiară pentru distribuitori. Piaţa din China este responsabilă pentru 30% din vânzările totale de automobile Audi.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Scandalul VW, un semnal pentru contructorii auto

Scandalul emisiilor poluante ale automobilelor Diesel produse de grupul Volkswagen (VW) a lovit mediul de afaceri şi politic din Germania, iar analiştii avertizează că criza poate deveni principalul risc la care este expusă economia, mai periculos decât criza din Grecia.

VW este cel mai mare dintre producătorii auto germani şi unul dintre principalii angajatori din ţară, cu peste 270.000 de salariaţi în Germania şi un număr chiar mai mare care lucrează pentru furnizori. Directorul general Martin Winterkorn a plătit deja preţul scandalului manipulării rezultatelor testelor de poluare ale automobilelor Diesel izbucnit în SUA şi şi-a anunţat demisia, iar analiştii evaluează acum impactul crizei asupra economiei germane.

Va fi un semnal pentru toţi constructorii auto, spune la RFI Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi preşedintele Dacia-Renault. Ba mai mult, acesta sustine ca, in ciuda scandalului in care este implicat Volkswagen, este convins că nu vor dispărea clienţii pentru motoare Diesel.

„Ceea ce se întâmplă este realmente o surpriză, pentru că orice s-ar discuta, grupul VW este o corporaţie de prestigiu. Sigur că va avea ceva de lucru pentru a-şi corecta imaginea”, spune Stroe.

Întrebat dacă scandalul iscat recent va afecta industria auto pe plan global, acesta a precizat că nu va afecta direct nici pe plan global, nici pe plan european.

„După părerea mea va fi un semnal din care rezultă că o universitate din Virginia de Vest a descopeerit acest trucaj, fără să îşi propună în mod expres această ţintă. Ei căutau de fapt să vadă cum se comportă combustibilii alternativi – deci alte tipuri de motorine – pe motoare, faţă de combustibilul pe baza căruia i s-a dat certificatul de omologare pe acest autoturism. Şi au ajuns la ce ştim acum Deci va fi un semnal pentru toţi constructorii de automobile din lume”, a adăugat Stroe.

Acesta dă asigurări că în industria de automobile în general se lucrează foarte serios.

„Şi dacă îmi permiteţi un comentariu, o opinie strict personală, cred că aici este opera unor specialişti, unor tehnicieni foarte bine pregătiţi, care probabil că s-au aflat sub presiunea unor termene de punere în piaţă a acestui motor şi atunci au găsit o soluţie care nu e la îndemâna oricui, pentru că nu e simplu să găseşti un soft care să fie implementat în softul general al automobilului. E o treabă destul de sofisticată… În plus, nu cred că reprezintă o ţintă pentru constructorii de automobile să caute să păcălească populaţia”, a mai afirmat Stroe.

Întrebat în ce măsură va fi afectată industria pe partea de motoare Diesel şi dacă mai avea încredere clienţii, acesta se declară convins că aceşti clienţi vor avea încredere.

„Vorbim aici doar de emisiile de oxid de azot. Marea majoritate a automobilelor exprimă ceea ce se întâmplă în mod real. Omul când îşi cumpără o maşină ştie cât consumă şi aşa mai departe. Şi aici sunt nişte abateri când se fac notajele pt că asta depinde de la şofer la şofer. Eu sunt convins că nu vor dispărea clienţii pentru motoare Diesel din două raţiuni. Unu: omul, acum, indiferent de poziţia pe glob, este dependent de maşină. Şi doi: unii sunt pasionaţi care vor să utilizeze doar motoare Diesel. Eu sunt unul dintre ei. N-aş mai trece la benzină. Sunt şi nişte avantaje, dar nu are sens să intrăm în detalii”, a adăugat el.

În opinia lui Stroe, WV va cunoaşte probabil în 2015 o uşoară cădere de volume, dar care nu se va simţi prea brutal. „În 2016 probabil va mai fi o tendinţă de scădere, doar VW cu toate mărcile lui stă bine”, a menţionat el.

Din perspectiva Dacia-Renault, precizează Stroe, acest scandal nu există niciun fel de efecte. Noi ştim bine ce punem pe piaţă. Industria românească de automobile cu cele două mărci Dacia şi Ford utilizează echipamente care sunt reglementate pe plan european. Noi nu avem producţie distinctă sau separată de restul Europei. Suntem deja la trei săptămâni după introducerea oblogatorie a regulamentul Euro 6 care priveşte şi normele de poluare. Ne aştepăm totuşi să scadă volumele de automobile second-hand în Europa de Vest şi să crească piaţa automobilelor noi.

din aceeasi categorie