Ponderea cheltuielilor cu energia termică în venitul mediu al unei gospodării ar putea depăşi pragul acceptat de 10%, putând ajunge până la 12% la nivel naţional şi chiar 14-15% în unele regiuni ale ţării, arată un raport al Consiliului Concurenţei asupra concurenței în sectoare cheie ale economiei naționale. Costul anual cu energia termică al unei gospodării branşate la un sistem centralizat ar putea fi mai mic cu 20-40% faţă de cazul energiei produse în mod individual pe bază de gaze naturale, acest procent variind în funcţie de eficienţa şi tehnologia adoptate de operatorii sistemelor centralizate. Sistemul de termoficare din România se mai caracterizează şi printr-un grad ridicat de poluare, ceea ce generează costuri indirecte suplimentare, se mai arată în raport.
„Analiza de suportabilitate arată că ponderea cheltuielilor cu energia termică în venitul mediu al unei gospodării ar putea depăşi pragul acceptat de 10%, putând ajunge până la 12% la nivel naţional şi chiar 14-15% în unele regiuni ale ţării. Costul anual cu energia termică al unei gospodării branşate la un sistem centralizat ar putea fi mai mic cu 20-40% faţă de cazul energiei produse în mod individual pe bază de gaze naturale, acest procent variind în funcţie de eficienţa şi tehnologia adoptate de operatorii sistemelor centralizate”, arată Consiliul Concurenţei.
Instituţia arată că pentru a evita riscul de neplată a facturilor de către populaţie administraţiile locale trebuie să se asigure că preţul gigacaloriei se încadrează în gradul de suportabilitate acceptat la nivel naţional, astfel că recurg la subvenţionarea energiei termice.
„Această subvenţionare reprezintă o povară asupra bugetului general consolidat estimată la aproape jumătate de miliard de euro anual, sumă care finanţează de fapt ineficienţa operatorilor din sistem. În pofida volumului relativ ridicat al subvenţiilor, un număr semnificativ de operatori de pe această piaţă au un grad ridicat de îndatorare”, se arată în raport.
Preţul energiei termice pentru populaţie sunt stabilite de către autoritatea locală respectivă. Cel mai redus preţ al energiei termice (între 86 lei şi 154 lei pe gigacalorie) a fost plătit, anul trecut, de consumatorii casnici din Cernavodă, Arad, Vaslui, Tulcea şi Bacău. La polul opus se află locuitorii din Constanţa, Reşita, Brăila, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş, unde preţurile au fost cuprinse între 311 lei şi 387 lei pe gigacalorie.
Sistemul de termoficare din România, ineficient, poluant, subfinanţat şi cu pierderi masive, poate fi îmbunătăţit prin măsuri precum reducerea monopolurilor locale, operarea privată sau public-privată a sistemelor centralizate şi asigurarea unui mediu concurenţial, recomandă Consiliul Concurenţei.
Ce taxe iau băncile
Cele mai mari costuri lunare de administrare a unui cont curent sunt percepute în România de către UniCredit Ţiriac Bank, de 7,5 lei, urmată de OTP Bank, cu 5 lei, în timp ce Banca Transilvania şi Marfin Bank nu taxează clienţii pentru acest serviciu, potrivit raportului. În topul celor mai mari comisioane se regăsesc de asemenea BCR, cu 4,5 lei/lună, şi BRD, cu 0,8 euro (circa 3,55 lei), iar Volksbank, Banca Românească, ProCredit Bank şi Credit Europe Bank se situează pe palierul de mijloc, cu o taxă lunară de 3 lei, reiese din raportul „Evoluţia concurenţei în sectoare cheie – 2014”, realizat de Consiliul Concurenţei.
Cele mai mici comisioane, de 2 lei/lună, sunt percepute de ING Bank şi Libra Internet Bank, urmate de Raiffeisen Bank, CEC Bank, Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Comercială Carpatica, cu 2,5 lei/lună, potrivit datelor băncilor preluate de CC în raport.
În ceea ce priveşte taxarea clienţilor pentru interogarea soldului la bancomatele proprii, Libra Bank şi Carpatica au cele mai mari comisioane, de 1 leu pe operaţiune, în timp ce Volksbank, Piraeus, Credit Europe şi Marfin au acest serviciu gratuit, pentru ultimele trei bănci fiind valabil şi în cazul altor bancomate.
Pe de altă parte, BRD are cel mai mare comision pentru interogarea soldului la alte bancomate, de 1 euro (circa 4,4 lei), urmată de BCR şi ING Bank cu 2,5 lei fiecare şi Carpatica, cu 1,8 lei/operaţiune. OTP taxează cel mai puţin verificarea soldului la alte bancomate, cu 0,3 lei.
„Pentru retragerea de numerar în lei de la ATM-urile proprii, doar bănci precum Banca Transilvania, ING Bank sau Marfin Bank nu percep comision. Cele mai multe bănci percep un comision de 0,2%, maximul de 0,25% fiind utilizat doar de BCR şi Bancpost”, se spune în documentul Concurenţei, pe baza datelor băncilor valabile la 1 octombrie.
În segmentul inferior al comisioanelor se plasează şi CEC Bank, cu 0,1% din suma retrasă de la bancomatele proprii.
În ceea ce priveşte retragerea de numerar de la un ATM din afara reţelei proprii, comisioanele încasate de bănci de la clienţii persoane fizice variază mai mult faţă de situaţia precedentă.
Astfel, primele două bănci din sistemul bancar, respectiv BCR şi BRD, au cele mai ridicate taxe pentru aceste operaţiuni, de 1% plus 6 lei pentru o tranzacţie în cazul BCR şi de 1% plus 4 lei în cazul BRD. Cele mai multe bănci se încadrează într-un tarif de 0,5% plus 2,5 lei, dar sunt şi niveluri ceva mai ridicate, de 0,5% plus 3,5 lei la CEC Bank, 0,75% plus 2,5 lei la Libra Bank, 1% în cazul Raiffeisen (dar minim 2,5 euro) şi 1% plus 2,5 lei la UniCredit şi Marfin.
Consiliul Concurenţei notează în raport că, în Romania, comisioanele bancare sunt la un nivel foarte ridicat în raport cu celelalte state membre UE. La nivelul anului 2009, spre exemplu, România se situa pe poziţia a patra în topul statelor cu cele mai mari costuri aferente unui cont curent, potrivit unui studiu al Comisiei Europene.
Asigurările de viaţă în România, o piaţă slab dezvoltată
Piaţa românească a asigurărilor de viaţă se caracterizează printr-un nivel redus de dezvoltare, cu venituri din prime subscrise şi pondere în PIB în declin. Consiliul Concurenţei remarcă şi o tendinţă de concentrare a acestui sector al pieţei financiare.
„Analiza Consiliului Concurenţei privind asigurările de viaţă din România arată în mod clar declinul recent al acestui sector economic, scăderea fiind evidentă atunci când valoarea primelor subscrise pentru aceste asigurări este exprimată în termeni reali (ajustată cu inflaţia). Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viaţă din România apare şi mai pregnant atunci când sunt efectuate comparaţii internaţionale, din acest punct de vedere România situându-se în urma ţărilor din regiune”, se arată în raportul instituţiei.
Potrivit datelor CC, piaţa asigurărilor de viaţă a atins 1,63 miliarde de lei în 2013, de la 1,8 miliarde de lei în urmă cu un an.
Scăderea subscrierilor a diminuat ponderea asigurărilor de viaţă atât în totalul veniturilor pieţei asigurărilor, de la 21,28% în 2012 la 20,12% în 2013, cât şi în Produsul Intern Brut (PIB), la 0,26% în 2013, de la 0,30% în urmă cu un an.
Exprimată ca raport dintre volumul primelor brute subscrise şi populaţie, densitatea asigurărilor de viaţă a scăzut de la 21,07 euro/persoană în 2012 la 18,54 euro/persoană în 2013.
Estimările CC arată că în 2014 acest indicator va atinge 17,22 euro/persoană.
„Cifrele arată o tendinţă constantă de scădere a primei medii pe persoană pentru asigurările de viaţă din România (…) lucru deloc încurajator pentru viitorul apropiat al sectorului asigurărilor de viaţă”, se arată în document.
Analiza CC a scos în evidenţă şi scăderea constantă a numărului de asiguratori de viaţă din ultimii ani. Astfel, după ce la începutul anului 2009 activau pe piaţă 24 de asigurători de viaţă, în prezent funcţionează doar 16 societăţi (18 dacă sunt luate în calcul şi sucursalele locale ale societăţilor de asigurare înregistrate în alte state europene).
„Aşteptările pentru viitorul apropiat sunt de ieşire de pe piaţă a încă unui asigurator, intenţia AXA (Franţa) în acest sens fiind exprimată în mod public de companie. Concluzionând, chiar dacă numărul actorilor de pe piaţă nu este unul foarte redus, evoluţia recentă este întrucâtva îngrijorătoare, ceea ce înseamnă că autoritatea de concurenţă va trebui să monitorizeze în continuare cu atenţie acest sector economic”, se spune în analiză.
Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viaţă din România devine evident atunci când sunt realizate comparaţii cu alte state europene. Analiza CC, care s-a bazat pe informaţiile colectate de Insurance Europe, arată că nivelul veniturilor pentru asigurările de viaţă, raportat la totalul primelor în domeniul asigurărilor, este foarte redus în România faţă de media europeană, atingând 20,2% în anul 2012, faţă de aproape 58% pentru cele 31 de state incluse în analiză.
„Dar chiar dacă decalajul faţă de situaţia din Europa occidentală ar putea fi considerat firesc din motive ce ţin mai degrabă de raţiuni istorice, nu acelaşi lucru se poate spune despre diferenţele existente între cazul României şi cel al altor ţări din regiune: în Polonia, primele aferente asigurărilor de viaţă reprezintă 2,3% din PIB, în Cehia 1,8%, în Slovacia 1,6%, în timp ce în Ungaria gradul de penetrare este de 1,4%. În plus, datele istorice arată că decalajul dintre România şi restul Europei în ceea ce priveşte gradul de penetrare a asigurărilor de viaţă este unul de durată, situaţia din 2012 nefiind nicicum o excepţie”, se mai spune în analiză.
Cu excepţia Bulgariei, diferenţele în ceea ce priveşte prima medie pe persoană sunt semnificative faţă de ţările din regiune, considerate a avea un nivel de dezvoltare economică relativ apropiat de cel al României.
De exemplu, prima medie anuală pentru asigurările de viaţă se ridica în anul 2012 la 139 euro/persoană în Ungaria, 206 euro/persoană în Slovacia, 225 euro/persoană în Polonia şi 272 euro/persoană în Cehia. În România acest indicator a atins 16 euro/persoană.
Analiza CC arată că marja de solvabilitate disponibilă totală este mai mult decât acoperitoare în ceea ce priveşte activitatea de asigurări de viaţă, depăşind de câteva ori nivelul marjei de solvabilitate minime şi a fondului de siguranţă, ceea ce indică soliditatea segmentului asigurărilor de viaţă din România.
De asemenea, totalul activelor lichide ale societăţilor care practică asigurări de viaţă depăşeşte în mod confortabil nivelul obligaţiilor pe termen scurt, coeficientul de lichiditate la nivelul pieţei oscilând între 4,4 şi 5,1 în perioada septembrie 2011 – iunie 2014.
„Datele primite de autoritatea de concurenţă arată că un grup distinct de societăţi au înregistrat în mod constant pierderi din activitatea de asigurări de viaţă. Probabil ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate pe un segment de piaţă de altfel relativ profitabil, cel puţin prin comparaţie cu celelalte din zona asigurărilor, unii jucători au decis ieşirea de pe piaţa românească a asigurărilor de viaţă. Faptul că unele societăţi de asigurări de viaţă par a înregistra în continuare rezultate negative din această activitate creşte riscul ca şi alţi asiguratori să decidă să iasă de pe piaţa asigurărilor de viaţă din România, cu implicaţii directe asupra gradului de concentrare a acestui sector economic”, se mai spune în document.
CC a analizat şi condiţiile de acces pe piaţa asigurărilor de viaţă pe parcursul anilor 2010-2013, răspunsurile primite de la jucătorii de profil, în ansamblul lor, arătând că acestea nu sunt foarte restrictive.
„Cu toate acestea, respondenţii au indicat o uşoară tendinţă de îngreunare a condiţiilor de acces pe piaţa asigurărilor de viaţă pe parcursul anilor 2010-2013”, se spune în analiză, fapt ce este în măsură „să genereze îngrijorări” Consiliului Concurenţei, care „va trebui să monitorizeze în continuare cu maximă atenţie acest sector economic”.
În opinia instituţiei, reducerea graduală a numărului de concurenţi pe piaţa asigurărilor de viaţă validează discuţia anterioară privind barierele la intrare.
„În plus, chiar dacă numărul curent de asiguratori activi pe piaţă nu este foarte redus, am arătat că acesta este totuşi relativ mic faţă de ţările din zonă: comparaţia relevantă ţine cont şi de mărimea populaţiei. Îngrijorările autorităţii de concurenţă privind sectorului asigurărilor de viaţă din România sunt alimentate de ieşirea anunţată a încă unui asigurător (AXA), dar şi de perspectivele sectorului pe termen mediu şi lung”, potrivit analizei.
CC apreciază că piaţa asigurărilor de viaţă din România împrumută atât din caracteristicile pieţei cu structură de oligopol (bariere la intrare şi număr relativ redus de concurenţi), cât şi din cele ale pieţei cu concurenţă monopolistică (probabilă diferenţiere a produselor).
„Îngrijorările Consiliului Concurenţei cu privire la această piaţă sunt rezultatul tendinţei de concentrare observate în ultimii ani, tendinţă ce pare a fi suplinită de o aparentă înăsprire a barierelor la intrarea pe piaţă. Prin urmare, una din temerile autorităţii de concurenţă se referă la relativa apropiere a pieţei asigurărilor de viaţă de modelul oligopolului, cu toate riscurile pe care această apropiere le comportă pentru consumatori”, se spune în analiză.
Monitorizarea atentă şi continuă a sectorului asigurărilor de viaţă, se mai spune în document, va arăta dacă temerile din acest moment sunt justificate sau nu.
„De exemplu, accentuarea barierelor la intrarea pe piaţă, ieşirea altor asiguratori sau apariţia unei tendinţe de standardizare a contractelor de asigurări de viaţă ar spori îngrijorările concurenţiale, în timp ce coborârea barierelor la intrare şi, mai ales, intrarea efectivă pe piaţă a altor asiguratori vor atenua temerile curente”, potrivit instituţiei.
Piaţa serviciilor de telefonie mobile necesită un grad scăzut de concentrare
Piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România ar trebui să prezinte un grad mai scăzut de concentrare, având în vedere numărul mai mare de operatori existenţi, respectiv patru, medie corespunzătoare Uniunii Europene, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.
Conform documentului şi analizând datele referitoare la numărul total al utilizatorilor activi de telefonie mobilă din România, se poate observa că, în ultimii ani, piaţa serviciilor de telefonie mobilă a înregistrat o uşoară scădere, urmată de o stagnare în ultimele patru semestre.
Cu toate acestea, atât volumul de trafic de voce originat, cât şi cel terminat în reţelele de telefonie mobilă din România se află într-o continuă creştere.
„Se poate observa că volumul de trafic originat de utilizatorii finali, deşi aflat pe un trend ascendent, a crescut cu o rată din ce în ce mai mică în comparaţie cu cea a anilor precedenţi. În ciuda scăderii ratei de penetrare a cartelelor SIM în România, nivelul acesteia depăşeşte în continuare pragul de 100%, fapt ce demonstrează că, în medie, fiecare utilizator dispune de cel puţin o cartelă SIM. O explicaţie a acestui fenomen o poate reprezenta nivelul ridicat al tarifelor de terminare a apelurilor în orice reţea percepute de operatori înainte de 2011. Între aceste tarife şi cele de terminare a apelurilor în reţeaua proprie există o diferenţă considerabilă, consumatorii fiind astfel nevoiţi să achiziţioneze pachete pre-paid sau post-paid ale operatorilor concurenţi”, se menţionează în raportul Consiliului Concurenţei.
În ceea ce priveşte piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România, rezultatele raportului citat arată că, în comparaţie cu alte state membre ale Uniunii Europene, aceasta ar trebui să prezinte un grad mai scăzut de concentrare, având în vedere numărul mai mare de operatori existenţi.
„Numărul total de patru operatori corespunde mediei Uniunii Europene. Ţările în care există un număr mai mare de operatori de telefonie mobilă sunt Polonia, cu şase operatori, Danemarca şi Suedia, cu câte cinci operatori. Cu toate acestea, o analiză a Indicelui Herfindahl-Hirschman arată ca gradul de concentrare a pieţei serviciilor de telefonie mobilă din România este unul ridicat, depăşind cu mult pragul de 2.000 de unităţi utilizat în mod frecvent de autorităţile de concurenţă (…) Indicele traficului de voce prezintă cea mai ridicată creştere, nivelul său atingând valoarea de 3.818, în anul 2013”, arată documentul citat.
La nivelul Uniunii Europene, statisticile de la sfârşitul anului 2013 arată că liderul de piaţă deţine, în medie, o cotă de aproximativ 35,4%, cu 7 procente mai puţin decât pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România. De asemenea, cota de piaţă a liderului se află în scădere încă din anul 2010, luând în considerare datele la nivelul UE.
„În schimb, operatorii alternativi (‘alţi concurenţi’) şi-au întărit poziţiile în ultimii ani, la sfârşitul anului 2013 deţinând, în medie, o cotă de piaţă de 35,9%, reuşind astfel să depăşească liderul pieţei. Aceste efecte sunt urmările reglementărilor referitoare la portabilitatea numerelor şi tarifele de terminare a apelurilor, dar şi a politicii comerciale agresive ale concurenţilor din eşalonul doi (de exemplu, RCS&RDS). În consecinţă, situaţia la nivelul Uniunii Europene pare a fi mai echilibrată decât în România, unde liderul de piaţă se detaşează de concurenţii săi”, se notează în documentul autorităţii pentru concurenţă.
În prezent, piaţa serviciilor de telefonie mobilă din România cuprinde patru operatori, respectiv Orange, Vodafone, Telekom Romania şi RCS&RDS, numărul acestora scăzând în urma preluării operatorului Telemobil de către Cosmote, în 2009. Începând din luna septembrie 2014, operatorii Cosmote şi Romtelecom comunică sub brandul Telekom România (operator de servicii integrate).
