Compania naţională de căi ferate CFR a vândut 13.421 tone de fier vechi, cu o valoare totală estimată la 14,3 milioane de lei, la licitaţia publică organizată vineri, 18 iulie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM). Potrivit unui comunicat al CFR, compania a scos la vânzare 20.401,46 tone de fier vechi (nouă loturi), la un preţ de pornire de 335 dolari/tonă.
Din cele nouă loturi programate, au fost adjudecate patru loturi, în cantitate totală de 13.421 tone de fier vechi. Contractele de vânzare-cumpărare vor fi semnate până cel târziu 15 august 2014, iar data limită de efectuare a plăţii este 25 august 2014.
„În cadrul celor două licitaţii, desfăşurate în luna iulie la Bursă, nu s-au vândut linii de cale ferată funcţionale, au fost valorificate doar materiale feroase vechi, uzate, recuperate în urma lucrărilor de reparaţii la infrastructură feroviară. Prin vânzarea celor 26.543 tone de fier vechi am reuşit să creştem bugetul pentru alte lucrări de reparaţii şi de întreţinere a infrastructurii feroviare”, spune directorul general al CFR, Macarie Moldovan.
Pentru cele 6.980,46 tone nevalorificate (cinci loturi), CFR vă relua procedura de licitaţie.


