Acasă Economie CEZ mai vrea o distribuţie de electricitate

CEZ mai vrea o distribuţie de electricitate

de GM

Compania CEZ România este interesată să participe la o privatizare sau la orice formă de vânzare a activelor societăţii Electrica, reprezentanţii companiei exprimându-şi interesul faţă de autorităţile române, a declarat preşedintele directoratului grupului CEZ în România, Jan Veskrna (foto), în cadrul unei conferinţe de presă.

“Noi am intenţionat să participăm la privatizare sau la orice formă de vânzare a activelor societăţii Electrica, nu a venit din partea Ministerului Economiei. Noi am întrebat dacă este ceva în strategia pentru anii următori în acest sens. iar răspunsul autorităţilor a fost unul foarte general, că România nu se concentrează pe reevaluarea companiilor de stat. De atunci, însă, acest aspect a început să se schimbe, odată cu înlocuirea managementului companiilor de stat. În perioada Guvernului Ungureanu s-a creat o echipă de specialişti, care să se ocupe de aceste aspecte, şi atunci am fost încurajaţi să ne exprimăm intenţia. Nu am primit niciun răspuns, niciun plan de acţiuni concrete. În momentul în care va exista o decizie de vânzare, voi lua avionul către Praga (n.r. – sediul central al CEZ) pentru a stabili condiţiile. Autorităţile sunt în urmă, pentru că tot timpul se produc schimbări”, a declarat Jan Veskrna. Cel mai interesaţi, cehii de la CEZ par a fi de Electrica Muntenia Nord, cea mai apropiată distribuţie de CEZ Oltenia.

“Intenţionăm să creştem capacitatea de producţie a CEZ, la nivel european, astfel încât să avem 3.000 MW în energie regenerabilă până în 2016 în România, Polonia şi Germania. În România avem o experienţă îndelungată şi intenţionăm să ajungem la 1.100 MW, inclusiv cu construcţiile din Cogealac şi Fântânele”, a declarat Ondrej Safar, administrator Tomis Team. Valoarea totală a activelor grupului a fost de 7,5 miliarde lei la finalul anului 2011, cu 14% mai mare decât cea din anul anterior, şi s-a datorat atât continuării investiţiilor în parcurile eoliene de la Cogealac şi Fântânele, cât şi de reevaluări activelor CEZ Distribuţie.

Aproape gata în Dobrogea

CEZ este aproape de a finaliza proiectul eolian din Dobrogea, care presupune instalarea şi operarea a 240 de turbine eoliene, în zona Fântanele-Gogealac-Gradina, din judeţul Constanţa. Desi oficialii CEZ estimează finalizarea proiectului până la sfârşitul acestui an, termenul ar putea fi mult mai aproape, având în vedere că sunt deja conectate la retea 185 de turbine din cele 240, iar, săptămânal, sunt conectaţi la reţea 5 – 10 MW.

„Anul trecut am operat cu 120 de turbine şi am produs 620 GWh, pentru care am primit peste 700.000 de certificate verzi (CV), ceea ce înseamnă mai mult de 40% din piaţa CV „, a mai spus Ondrej Safar.

Pe de altă parte, CEZ deţine şi mai multe microhidrocentrale (MHC), achiziţionate la TMK Reşiţa. „În 2011, la Resiţa am produs peste 400 GWh, iar în decembrie 2011, când am devenit eligibili pentru acordarea de CV, am primit 1000 de astfel de certificate (…) În 2012 an încetat producerea de energie şi am demarat procesul de modernizare, care va dura până anul viitor, când vom reîncepe producţia cu o eficienţă sporita”, a declarat Safar. În prezent, capacitatea totală instalată a sistemului hidroenergetic din judeţul Caraş Severin este de aproximativ 18 MW. Capacitatea instalată a fiecărei MHC este de până la 10 MW. În urma retehnologizarii, CEZ îşi propune să obţină o capacitate totală instalată a sistemului hidroenergetic din proprietatea sa de peste 20 MW. Finalizarea procesului este estimată să aibă loc în cea de-a doua jumătate a anului 2013.

Reamintim, fiecare MWh produs şi livrat în sistemul energetic naţional este “recompensat” cu 2 CV pentru energia producă în centrale eoliene şi MHC retehnologizate, în condiţiile în care un CV costă 55 euro.

CEZ nu este interesată de Hidroelectrica

În privinta unor alte eventuale investiţii în sectorul energetic, Jan Veskrna a precizat că CEZ nu este interesat de preluarea unor hidrocentrale din portofoliul Hidroelectrica, nici mari, nici mici, ci sunt, mai degrabă, interesaţi de achiziţionarea unor microhidrocentrale care necesită investiţii de retehnologizare.

„în ceea ce priveşte microhidrocentralele, suntem interesaţi de acele asseturi care sunt depreciate şi numai acelea care, prin investiţii în retehnologizare, ne oferă acces către sistemul de certificate verzi. De asemnea, nu suntem interesaţi nici de proiecte fotovoltaice”, a spus Veskrna.

CFR şi-a plătit datoriile

CFR a achitat datoriile către CEZ pentru energia livrată, de peste 250 milioane lei, dar grupul ceh a trebuit să renunţe la penalităţile acumulate într-o perioadă de cinci ani, de circa 120 milioane lei.

„Anul acesta (n.r. – în luna iunie) CFR a plătit suma pe care ne-o datora. (…) După cinci ani s-a adus la zero problema datoriei şi am ajuns ca riscurile pentru CEZ Vânzare să dispară. Erau pe punctul de a fi închişi, iar licenţa să fie pierdută. (…) Partea bună, cea dulce, este că am recuperat aceşti bani, dar cea amară este că a trebuit să lăsăm deoparte toate penalităţile” a mai spus Jan Veskrna.

Reamintim, Guvernul a decis, în iunie, prin Ordonanţă de Urgenţă, să acorde companiei CFR un împrumut pentru achitarea datoriilor faţă de furnizorii de energie electrică, măsură convenită cu Fondul Monetar Internaţional. CFR urma să primească un împrumut de aproape 770 milioane lei, cu scadenţa la 30 noiembrie 2012, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, pentru plata obligaţiilor restante înregistrate la 31 martie faţă de furnizorii de energie electrică. Plata sumelor urma să se realizeze cu condiţia renunţării de către furnizorii de energie electrică la penalităţile de întârziere calculate până la data plăţii obligaţiilor restante înregistrate la data de 31 martie 2012.

„Din păcate, FMI nu a fost de partea creditorilor, ci, oarecum, în favoarea iertării acestor penalităţi”, a spus Veskrna.

La sfârşitul anului trecut, CFR înregistra arierate în sumă totală de 4,4 miliarde lei, din care 1,8 miliarde lei obligaţii neachitate către furnizorii de electricitate. Din datoria totală, majorările şi penalităţile aferente erau în cuantum de 774,1 milioane lei.

Reprezentantul CEZ a mai spus că nu exclude apariţia unor situaţii similare în viitor, dar, în prezent, CFR este cu plăţile la zi.

CEZ, companie de stat din Cehia, este unul dintre cei mai mari producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa. Grupul este prezent în Romania din 2005, după ce a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al companiei de distribuţie Electrica Oltenia.

Grupul CEZ în România a realizat un profit net de 45 milioane lei în anul 2011 şi o cifră de afaceri de 2,5 miliarde lei. Societatea CEZ Distribuţie a finalizat anul 2011 cu un profit net de 130,4 milioane lei.

Potrivit directorului financiar al CEZ România, Leon Vrska, cifra de afaceri a grupului în 2011 a fost de 2,5 miliarde lei, iar investiţiile realizate de companiile grupului CEZ România s-au ridicat la 1,1 miliarde lei în 2011.

din aceeasi categorie