Acasă Stiri InterneGaze Certificatele costă CE Oltenia aproape 100 milioane euro

Certificatele costă CE Oltenia aproape 100 milioane euro

de A

complex energetic olteniaComplexul Energetic Oltenia (CEO) a plătit circa 93,5 milioane euro pentru achiziţionarea certificatelor verzi şi a celor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru anul 2015 şi primul trimestru din acest an, potrivit unor comunicate publicate pe site-ul producătorului de energie. Pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră necesare conformării pe anul 2015, CE Oltenia a plătit suma de 86,5 milioane euro. În acelaşi timp, complexul energetic a plătit până acum circa 7 milioane euro pentru achiziţia de certificate verzi pentru anul 2015 şi primul trimestru din 2016.

Pproducţia de energie electrică realizată în anul 2015 a fost de 14.930.100 MWh, pentru care sunt necesare 13,7 milioane certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

“În acest sens, au fost achiziţionate 6 milioane unităţi EUA alocate prin Planul Naţional de Investiţii, pentru care a fost achitată suma de 44,2 milioane euro, precum şi 7,7 milioane certificate EUA, în 2016, de pe piaţa primară EEX, în valoare de 42,3 milioane euro”, se arată în comunicatul companiei.

Pentru anul 2015, CE Oltenia a achiziţionat 179.423 certificate verzi, în valoare de 23,6 milioane lei, iar pentru trimestrul I din 2016, C.E. Oltenia a achiziţionat întreaga cantitate aferentă, respectiv 56.000 certificate verzi, în valoare de 7,4 milioane lei, deci în total este vorba de 31 milioane lei (circa 7 milioane euro) plătite pentru certificatele verzi.

Începând cu 1 ianuarie 2016, conformarea pentru certificatele verzi trebuie realizată trimestrial, ca urmare a Ordinului nr.101/2015 care completează Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

Numărul de certificate este stabilit de ANRE, raportat la energia vândută la consumatorii finali şi la energia consumată pentru extracţia cărbunelui în vederea producerii energiei electrice.

„Deşi în legea menţionată se precizează că producătorii sunt scutiţi de la plata certificatelor verzi corespunzatoare energiei utilizate în consumul propriu tehnologic, ANRE nu consideră că energia utilizată de CE Oltenia pentru exploatarea cărbunelui reprezintă consum propriu tehnologic”, arată oficialii CE Oltenia.

Aceştia subliniază însă că marii consumatori de energie din România, cu excepţia CE Oltenia, au fost scutiţi de la achiziţia unei cantităţi considerabile de certificate verzi.

CE Oltenia este al treilea mare consumator de energie din România, după Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi.

din aceeasi categorie