Acasă Inedit Cabinetul Ponta avizează tot! După care se răzgândeşte!

Cabinetul Ponta avizează tot! După care se răzgândeşte!

de GM

ponta guvernÎn cea mai recentă şedinţă a Cabinetului Victor Ponta (foto) au primit aviz favorabil toate proiectele de lege venite din Parlament. Ceea ce, la prima vedere, pare uşor ciudat! Dar, poate cea mai ciudată” aprobare este aceea prin care orice cetăţean (de la ziarişti, la bloggeri şi parlamentari) poate ajunge la puşcărie dacă face dezvăluiri din dosare penale. Adică, adio stenograme! După care s-a răzgândit! Aproape cu totul!

Nu e nicio surpriză că Executivul a avizat favorabil toate proiectele de lege şi de modificare a celor existente venite de la parlamentari din arcul guvernamental (UNPR, PC, UDMR şi, mai ales, PSD) sau dacă proiectele îl au printre iniţiatori pe Ilie Sârbu, de exemplu. ”Nedumeririle” încep să apară când Cabinetul Ponta avizează favorabil un proiect de lege ce o are ca iniţiator pe… Elena Udrea! Fix contracandidatul lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale.

În ultima şedinţă, Guvernul a avizat favorabil nu mai puţin de 37 de proiecte de lege primite de la Parlament, conform unui comunicat de presă al Executivului (vezi document – comunicatul Guvernului). Printre aceste proiecte, 24 au printre iniţiatori deputaţi sau senatori PSD, UNPR, PC sau UDMR, adică din acele partide ce formează actuala Putere. Celelalte propuneri vin, însă, de la PNL, PD-L, PMP sau parlamentari independenţi. De exemplu, Guvernul a avizat un proiect de lege al Elenei Udrea (adevărat, se referă la „Lege pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Guvern nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente”).

Totuşi, cel mai ciudat aviz este cel acordat pesedistului Şerban Nicolae privind modificările la Codul Penal. Propunerea lui Şerban Nicolae arată, printre altele, că ”dezvăluirea de informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la la 3 ani”. Ceea ce înseamnă că pe niciun blog şi, cu atât mai puţin în nicio publicaţie, la nicio televiziune sau post de radio nu se va mai putea publica vreo stenogramă cu vreo ”furăciune” a vreunui „ales”! Iar acest aviz vine tocmai acum, când e scandalul ”cât casa” în ceea ce priveşte licenţele Microsoft şi „se pregătesc” scandalurile EADS şi Megapower! Trebuie menţionat că, la sfârşitul zilei, după ce aproape toată presa „a sărit ăn sus”, pe site-ul Guvernului a apărut un alt comunicat, în care se arată că, de fapt, proiectul lui Şerban Nicolae a primit „aviz nefovorabil în forma prezentată”. Poate ca răzbunare, doar 9 proiecte mai apar cu aviz favorabil, din care unele cu amendamente. Nici proiectul Elenei Udrea nu mai are aviz favorabil! (vezi document – noul comunicat al Guvernului)

Suntem capabili să punem pariu că va apărea „un acar Păun”, vinovat de transmiterea către presă a primului comunicat, cel care arăta avize favorabile pentru toate proiectele de lege ajunse în şedinţa de Guvern!

din aceeasi categorie