Complexul Energetic Oltenia a produs în luna octombrie aproximativ 1,9 milioane tone de cărbune. Producţia de energie electrică s-a ridicat la 1,32 TWh, din care compania a livrat 1,2 TWh, acoperind astfel un procent de 22-23% din producţia de energie din Sistemul Energetic Naţional (SEN), anunţă compania de stat.
„Octombrie 2016 a fost cea de-a doua lună favorabilă din acest an pentru CE Oltenia, din punct de vedere al producţiei realizate, cele mai mari valori ale indicatorilor fiind realizate în luna ianuarie 2016”, se arată într-un comunicat al companiei.
Electrocentralele aferente CE Oltenia au funcţionat în octombrie cu şapte grupuri energetice.
„Conform raportului operativ al Dispecerului Energetic Naţional privind funcţionarea sistemului energetic în luna octombrie 2016, puterile medii înregistrate de energia produsă pe bază de cărbune au fost cele mai mari din SEN pe parcursul a 15 zile, în restul perioadei ocupând locul secund, ceea ce dovedeşte încă o dată că lipsa cărbunelui ar duce la dezechilibre majore în SEN”, arată comunicatul.
Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Domeniul principal de activitate este producţia de energie electrică şi termică, transportul şi distribuţia energiei termice.
Compania se află într-o situaţie financiară dificilă şi estimează un profit net de 600.000 lei (133.000 euro), după pierderi de 961 milioane lei (213,5 milioane euro) anul trecut, potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli.
În prima jumătate a acestui an, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), comparativ cu un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Cota de piaţă a companiei a scăzut la 17,9%, de la 18,4% în primul semestru din 2015.


