Acasă Analize Bursa nu pare o sursă alternativă de finanţare

Bursa nu pare o sursă alternativă de finanţare

de GM

Oferta publică de vânzare de acţiuni AdePlast, derulată în perioada 2 – 15 octombrie, nu a fost finalizată cu succes, nefiind înregistrat volumul minim de subscrieri, au anunţat intermediarii ofertei – Intercapital Invest şi Banca Comercială Română. “Noi am fost pregătiţi pentru Bursă, însă Bursa se pare că nu a fost pregătită pentru AdePlast. Din păcate, cred că nu suntem încă în stadiul în care Bursa să fie o alternativă viabilă pentru finanţarea companiilor private din România”, a declarat directorul general şi proprietarul AdePlast, Marcel Bărbuţ, într-un comunicat de presă.

“Totuşi, trebuie subliniat că oferta de retail s-a subscris peste 100%. Asta înseamnă că românii au fost interesaţi de Adeplast şi au un apetit investiţional în acest sector. Oamenii au avut încredere în noi. Dar pentru că un asemenea demers să fie valid, este nevoie de mai mult decât atât. Odată cu acest demers, cu IPO-ul nostru, primul după 5 ani de secetă, am văzut interes din partea publicului pentru activitatea de pe bursă. Ar fi util întregii pieţe de capital ca decidenţii din acest domeniu să faciliteze accesul către activitatea bursieră pentru un public mult mai larg. Mă refer la companii, pe de o parte, şi la retail, pe de alta”, a adăugat Bărbuţ.

Referindu-se la planurile companiei, el a arătat că, pe termen scurt, pentru restul anului, este vizată consolidarea poziţiei de lider de piaţă.

“Mizăm pe o creştere consistentă a business-ului AdePlast la final de an, la nouă luni înregistrând un plus al cifrei de afaceri de 40 de procente. Evident, creşterea prognozată la finalul anului se va realiza în condiţii de profit similare cu cele comunicate până în prezent. Din 2014 vom încerca să venim mai aproape de consumatorul final, cu produse care să ajungă lider de piaţă în segmentele în care încă nu sunt. Nu este niciun secret că AdePlast devine, pe zi ce trece, un jucător zonal. Pe lângă piaţa autohtonă, acum exportăm către toate ţările limitrofe, dar ne pregătim cu atenţie pentru cererea din Vest (…) Planurile AdePlast dezvăluite odată cu demararea IPO-ului rămân în picioare. Asta pentru că indicatorii economici sunt foarte buni, AdePlast rămânând o companie cu potenţial de dezvoltare uriaş, mai ales pe plan zonal”, a mai spus Marcel Bărbuţ.

Compania AdePlast, care activează în domeniul materialelor de construcţii pentru izolaţii şi finisaje din România, a derulat, în perioada 2 – 15 octombrie, o ofertă publică iniţială de acţiuni, în vederea listării acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Aceasta este prima ofertă publică iniţială a unei companii private din ultimii cinci ani, la BVB.

AdePlast a pus în vânzare 16,5 milioane de acţiuni şi intenţiona atragerea unei sume cuprinse între aproximativ 13 şi 15 milioane de euro. Sumele subscrise de investitori în cadrul ofertei vor fi returnate conform prevederilor prospectului de oferta publică, precizează un anunţ publicat pe site-ul casei de brokeraj Intercapital Invest.

Înfiinţată în anul 1996, AdePlast deţine, astăzi, nouă fabrici de mortare uscate, polistiren şi vopsele, situate pe trei platforme industriale, în Oradea, Ploieşti şi Roman. Compania a înregistrat, în 2012, venituri totale de 184,4 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de anul precedent, şi un profit net de 16,2 milioane lei, în creştere faţă de 6,9 milioane lei în anul precedent, conform Agerpres.

din aceeasi categorie