Apropierea termenului la care va înceta legislația referitoare la plafonarea-compensarea prețului energiei electrice face ca autoritățile să-și intensifice eforturile pentru identificarea unor măsuri care să nu compleșească cei mai vulnerabili consumatori. În cazul liberalizării prețurilor de la 1 iulie, se așteaptă la creșterea semnificativă a facturilor celor mai săraci români, fapt neacceptat de către autorități, care încearcă mai multe variante de limitare a creșterii prețului energiei. Acum a venit rândul TVA la energie, să scadă, nu să crească, contrat trendului actual. Ministerul Energiei împreună cu ce al Finanțelor Publice analizează această variantă, a anunțat ministrul Sebastian Burduja, aflat la Bruxelles, la Eurelectric Power Summit 2025.
Plafonarea-compensarea prețului energiei electrice încetează la 1 iulie 2025, când se preconizează ca facturile celor care au consum redus că înregistreze cele mai mari creșteri. Ministerul Energiei analizează mai multe variante prin care prețul energiei electrice să fie cât mai mic după această liberalizare.
„Ne uităm la TVA şi încercăm să avem cu Ministerul Finanţelor un dialog onest despre cât se încasează în prezent la TVA cu compensare-plafonare şi ce ar însemna post 1 iulie, cât s-ar încasa, poate, cu o cotă mai mică la TVA decât 19%”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul român al Energiei, în cadrul unei conferințe de presă organizată în marja evenimentului „Eurelectric Power Summit 2025”, ce se desfășoară la Bruxelles.
„Sigur, e împotriva curentului, suntem conştienţi de lucrul ăsta, dar în acelaşi timp ne uităm, de exemplu, la Grecia, care, de asemenea, are preţuri mari la energie electrică din raţiuni similare sau din cauze similare cu ce se întâmplă în România şi unde TVA e 6%. Vrem să ajutăm economia, vrem să fim mai competitivi, vrem să aibă şi românii facturi mai mici? Poate o cotă redusă e una dintre soluţii. E adevărat, noi putem propune, dar decizia va fi a Guvernului şi, sigur, a Ministerului de Finanţe”, a explicat Burduja.
TVA mai mic
Președintele Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a dat mai multe detalii.
„Este o propunere la care Autoritatea de Reglementare şi experţii din Autoritatea de Reglementare s-au gândit şi, în cursul săptămânii trecute, am făcut mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor al unei măsuri de scădere a TVA”, a spus Niculescu.
„Scenariul pe care l-a rulat Autoritatea de Reglementare este încadrat la nivelul cotei de 9%/an. Evident că măsura se va aplica preţurilor care vor fi facturate consumatorilor casnici şi non-casnici începând cu data de 1 iulie, iar la baza calculelor au stat următoarele ingrediente: am estimat consumurile din luna iulie până la 31 decembrie, pe tranşe de consum, atât la casnic, cât şi la non casnic; am estimat, în baza datelor istorice, cotele pe care le au furnizorii în piaţa de clienţi şi am suprapus pe aceste date ofertele disponibile în comparatorul de preţuri, în aşa fel încât să determinăm preţul pentru fiecare furnizor pentru consumatorii casnici, non-casnici, alocându-le cota de piaţă pe care o au în momentul de faţă. Nu ştim cum vor migra portofoliile de clienţi după 1 iulie. Deci lucrăm cu datele pe care le avem disponibile în momentul de faţă. Comparatorul de preţuri ne arată preţuri de la 1,02 până la 1,66, pentru Bucureşti, oferte care sunt disponibile în momentul de faţă în comparatorul de preţuri al Autorităţii de Reglementare, cu tot cu TVA”, a explicat Niculescu.
Oficialul ANRE a ținut să atragă atenția că, la nivelul Autorității, au fost făcute anumite calcule, fără a avea pretenția de a fi exacte. Potrivit acestuia, în 2024, în condiții de preț plafonat, statul a încasat TVA în valoare de 6,844 de miliarde de lei.
„Şi, plecând de aici, am luat semestrul unu din 2025 cu preţurile plafonate, pentru că sunt plafonate în continuare, şi estimând aceleaşi consumuri ca în 2024, pentru a doua parte a anului, cu aceleaşi portofolii de clienţi, ne-a ieşit pentru 2025 TVA cumulată, semestrul unu şi semestrul doi, de 8,856 miliarde de lei. În semestrul doi sunt preţurile de contract cu TVA 19%. Diferenţa de TVA este de 2 miliarde de lei în plus. Dacă preţurile ar fi cele de contract, aşa cum sunt ele în comparator şi TVA ar rămâne 19% statul ar colecta aproximativ 2 miliarde de lei în plus”, a precizat preşedintele ANRE.
În cazul TVA de 9%, doar pentru semestrul doi, fondurile colectate din TVA s-ar cifra la 5,9 miliarde de lei, cu doar 900 de milioane de lei mai puțin faţă de anul 2024, când TVA a fost de 19%, aplicat la preţul plafonat, susține Niculescu.