Acasă Analize Bulgaria opreşte South Stream

Bulgaria opreşte South Stream

de GM

south stream 2Bulgaria a decis să oprească orice operaţiune legată de construcţia gazoductului South Stream, întrucât nu sunt îndeplinite standardele impuse de Comisia Europeană. Din punct de vedere geografic, în prezent Bulgaria este o țară-cheie pentru proiectul South Stream. Dar, dacă Bulgaria nu va mai continua proiectul, o alternativă poate deveni Turcia, care în ultimele 6 luni a propus de multe ori ca gazoductul South Stream să treacă pe teritoriul ei. De altfel, la sfârşitul anului 2011, Turcia a acordat Rusiei permisiunea ca viitorul gazoduct South Stream să îi tranziteze apele teritoriale.

Noul ministru bulgar al Economiei şi Energiei, Vasil Shtonov, a cerut grupului energetic naţional Bulgarian Energy Holding (BEH) să suspende toate operaţiunile în legătură cu gazoductul South Stream până când acest proiect va respecta standardele Uniunii Europene, transmite BTA, preluată de Agerpres. Într-o scrisoare trimisă BEH, ministrul Vasil Shtonov cere companiei să suspende orice procedură de licitaţie, precum şi semnarea oricăror noi acorduri în legătură cu South Stream.

Decizia autorităţilor de la Sofia vine la aproximativ o lună după ce Comisia Europeană a cerut Guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii referitoare la conformitatea proiectului cu legislaţia europeană. Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar, după anexarea Crimeei de către Rusia, a pus procesul de aprobare în aşteptare.

Proiectul a fost suspendat în momentul în care Comisia Europeană şi-a  Construcţia gazoductului South Stream a început în 2012, urmând ca primele livrări să se facă în 2016. Proiectul presupune ca gazoductul să fie complet operaţional în 2018.

OMV nu credea că divergenţele Bruxelles – Moscova vor afecta proiectul

Divergenţele dintre Occident şi Rusia privind Ucraina nu vor afecta planificatul gazoduct South Stream, a afirmat directorul general al companiei energetice austriece OMV, Gerhard Roiss, într-un interviu acordat, recent, publicaţiei britanice Financial Times (FT).

Gazprom pompează miliarde de dolari în conducta care ar urma să transporte, din 2015, gaze naturale din Rusia spre Europa, permiţând gigantului rus să-şi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit. Totuşi, tensiunile dintre Occident şi Rusia au sporit din cauza conflictului din Ucraina.

Gazoductul South Stream va pleca din Rusia spre Bulgaria, prin Marea Neagră. În Bulgaria trebuia să se ramifice în două – spre nord, prin Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, până în Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Secţiunea submarină dintre Rusia şi Bulgaria ar avea 900 km lungime. Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia) cu 20%, şi Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa) – cu câte 15%. Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia.

În iunie, un consorţiu de firme condus de societatea rusă Stroitransgaz a fost selectată pentru a construi secţiunea din Bulgaria a gazoductului South Stream. Stroitransgaz, care a devenit ţinta sancţiunilor impuse de SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, este controlată de omul de afaceri rus Gennady Timchenko. Potrivit Forbes, Timchenko este al şaselea cel mai bogat om de afaceri din Rusia şi are legături cu preşedintele Vladimir Putin.

În reacţie, Comisia Europeană a cerut Bulgariei să suspende lucrările la South Stream, în aşteptarea unei decizii referitoare la modul în care proiectul respectă legislaţia Uniunii Europene. Executivul comunitar susţine că South Stream încalcă legislaţia comunitară în domeniul concurenţei, deoarece nu oferă acces terţelor părţi la reţea. În plus, proiectul South Stream vine în contradicţie cu politica UE de diversificare a surselor de aprovizionare şi de reducere a dependenţei de Rusia.

În ciuda acestor probleme, Gerhard Roiss, care a semnat, în iunie, un acord cu Gazprom pentru înfiinţarea unei companii mixte, care va fi responsabilă pentru construirea secţiunii din Austria a conductei South Stream, afirmă că nu se aşteaptă ca proiectul să fie subminat şi orice întârzieri sunt gestionabile.

“Nimeni nu ne poate spune să nu construim o conductă. Este o problemă ce ţine de legislaţia internă … fiecare decide pentru el însuşi. O conductă este un proiect pe 50 de ani, deci cineva trebuie să privească situaţia în mod realist … câteva luni de întârziere nu reprezintă o problemă“, a declarat şeful OMV.

Totuşi, analiştii nu sunt atât de siguri. “Gradul în care se va deteriora situaţia din Ucraina va determina soarta South Stream. Dacă lucrurile se deteriorează extrem de mult, cred că UE îşi va intensifica eforturile de pedepsire a Rusiei“, a declarat analistul Trevor Sikorski de la compania de consultanţă Energy Aspects.

Analistul Ilya Zaslavskiy de la Chatham House are o abordare similară: “Dacă Gazprom construieşte partea gazoductului de sub mare până în 2015 aşa cum este planificat, ar putea rămâne împotmoliţi, deoarece Bulgaria nu va permite tranzitul gazelor naturale înainte ca UE să decidă cum va fi tratată noua capacitate“.

Gerhard Roiss, o persoană energică la cei 62 de ani, subliniază că deja gazul natural este transportat printr-o altă conductă sprijinită de Rusia în nord-estul Germaniei, numită Opal, chiar dacă Gazprom nu a obţinut aprobarea UE de a folosi gazoductul la întreaga sa capacitate.

De asemenea, şeful OMV a avertizat împotriva suplimentării sancţiunilor UE împotriva regimului preşedintelui Vladimir Putin prin ţintirea industriei gazelor naturale din Rusia, care furnizează aproximativ 30% din cererea europeană pentru combustibil.

Gerhard Roiss susţine că majorarea numărului rutelor de furnizare a energiei către Europa este benefică pentru securitatea energetică a regiunii.

“Opinia mea este foarte simplă. Patru conducte sunt mai bune decât trei, şi cinci sunt mai bune decât patru. Este un punct de vedere pragmatic“, a afirmat directorul general al OMV, adăugând că, într-o zi, South Stream ar putea transporta gaze nu numai din Rusia, ci şi din alte state de la Marea Neagră sau chiar din estul Mediteranei.

N.R. – De remarcat, OMV împreună cu ExxonMobil fac prospecţiuni în Marea Neagră, iar în anul 2012 au anunţat că au găsit o acumulare de gaze de 42-84 de miliarde de metri cubi. Explorările continuă, iar gazele care vor fi descoperite aici vor putea fi exportate în Europa utilizând conducta South Stream.

În România, grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.

din aceeasi categorie