Acasă EconomieBanci & Asigurari Buget la Mediu pentru despăgubiri și investiții

Buget la Mediu pentru despăgubiri și investiții

de L M

Ministerul Mediului își va plăti datoriile pe care le are potrivit prevedeilor legale în vigoare și care n-au fost onorate în ultimii doi ani. Proiectul de buget pe 2021 prevede sumele necesare pentru acestea, plus bani mai mulți pentru investiții în lucrări de apărare împotriva inundațiilor.

„Am creat proiectul de buget al Ministerului respectând toate principiile asumate de alianța de guvernare, iar prioritatea noastră a fost capitolul investiții, unde avem o creștere de circa 25%, în special pentru lucrări de apărare împotriva inundațiilor și regularizări de cursuri de apă”, a declarat ministrul Tánczos Barna, se arată pe pagina de Facebook a ministerului.

„Un alt capitol esențial a fost plata datoriilor restante din 2019 și 2020, cum sunt compensațiile pentru proprietarii de terenuri din ariile protejate sau plata despăgubirilor pentru pagubele provocate de speciile protejate. Aceste plăți trebuie să demareze urgent, începând cu cele din anul 2019. Totodată, prin digitalizare și eficientizarea activității, avem în vedere scădea  cheltuielior în ceea ce privește funcționarea aparatului propriu”, a precizat ministrul Barna.

Propunerea de buget a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru anul 2021, este de 1,325 miliarde lei credite bugetare, în creștere cu aproximativ 18% față de anul precedent.

 

 

din aceeasi categorie