Acasă MediuDezvoltare Durabila Bucureștiul poluat de traficul de noapte și lipsa vântului

Bucureștiul poluat de traficul de noapte și lipsa vântului

de L M

De vineri seara, concentrațiile poluanților monitorizați în Capitală și zonele limitrofe au început să crească, astfel că au depășit semnificativ valorile maxime admise, a anunțat Agenția pentru Protecți Mediului București. Cauza ar fi traficul, la care se adaugă și lipsa vântului. Explicația a dat apă la moară internauților, care au respins vehement această justificare, în condițiile în care traficul este aproape inexistent din motive de stare de alertă, când nu este permisă deplasarea după ora 23.00.

La staţiile B6- Cercul Militar, de trafic, şi B2- Titan, concentraţiile de PM 10 (n.r. – pulberi în suspensie mai mici de a suta parte dintr-un milimetru) au fost cele mai ridicate, concentraţia medie orară maxim înregistrată a fost de 148 micrograme/mc, aproape triplul valorii limită stabilite pentru media zilnică. Şi celelalte staţii de monitorizare au înregistrat concentraţii medii orare ale PM 10 în jurul şi peste valoarea de 100 micrograme/mc. Concentraţia medie orară a NO2 a ajuns la o valoare foarte apropiată de valoarea limită (185 micrograme/mc faţă de VL=200 micrograme/mc) doar la staţia B6, se arată într-o comunicare a APB Bucureștide pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.

„La începutul serii de ieri, la toate staţiile de monitorizare din oraş s-au înregistrat corelaţii între poluanţii monitorizaţi (creşteri pe aceleaşi perioade ale concentraţiilor de PM10, NO2 şi CO, chiar şi benzen). Analiza corelaţiilor ne indică faptul că traficul a participat semnificativ la creşterea concentraţiilor de pm10.

Începând cu ora 20:00, concentraţiile de particule PM 10 au crescut în continuare, în orele de seară spre noapte, aducându-se aport suplimentar din încălzirea rezidenţială. Întrucât condiţiile meteo au fost nefavorabile dispersiei, s-au produs acumulări de poluanţi la nivelul solului şi concentraţiile au rămas ridicate şi în cursul dimineţii de astăzi, însă la niveluri mai reduse decât în cursul serii. Au fost informate autorităţile publice locale, responsabile de gestionarea traficului în Capitală. În aceste momente este importantă gestionarea eficientă a traficului pentru a nu se produce noi creşteri ale concentraţiilor”, susține APM.

Postarea pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului a generat reacții susținute din partea internauților, care au acuzat autoritățile aproape de dezinformare. În centrul atenției a fost poluarea produsă de trafic. Mai toți au ținut să atragă atenția că suntem în stare de alertă și deplasările după ora 23.00 sunt interzice, motiv pentru care traficul, pentru cauze de necesitate, este extrem de scăzut noaptea. Și au reproșat autorităților că „nu văd” arderile necontrolate de la gropile de gunoi și de la margine de București, zona Sintești ajungând un fel de „simbol” al poluării generate de arderile de deșeuri.

din aceeasi categorie