IBM a ales Bucureştiul, printre 24 de oraşe din toată lumea, care vor primi granturi în cadrul programului IBM Smarter Cities Challenge, se arată într-un comunicat al companiei americane. Granturile oferă oraşelor acces la experţi IBM de top, care vor analiza şi vor recomanda modalităţi de a îmbunătăţi calitatea vieţii. Valoarea aproximativă a fiecărui grant ce va fi acordat în cadrul programului Smarter Cities Challenge este de 400.000 de dolari. Prima echipă IBM Executive Service Corps (ESC), formată din 4 experţi IBM selectaţi de corporaţie, va ajunge în Bucureşti în perioada 6-28 mai 2011, pentru a elabora o strategie privind dezvoltarea unui oraş inteligent.
IBM Smarter Cities Challenge este un program prin care IBM oferă tehnologie şi servicii în valoare totală de 50 de milioane de dolari unui număr de 100 de oraşe din toată lumea în următorii trei ani. ESC este un program filantropic, care utilizează experienţa executivilor IBM pentru a rezolva problemele complexe cu care se confruntă un oraş precum Bucureştiul. Echipe formate din experti IBM vor oferi liderilor oraşelor analize şi recomandări pentru a îmbunătăţi eficienţa, a sprijini dezvoltarea economică, a oferi servicii mai bune şi implicarea activă a cetăţenilor.
“IBM a ales oraşele care şi-au dorit cel mai mult să participe în cadrul programului Smarter Cities Challenge. Prin aceste parteneriate, experţii tehnici, cercetătorii şi consultanţii IBM se vor implica în problemele locale şi vor oferi o gamă largă de opţiuni, vor recomanda strategii viitoare. Printre problemele analizate vor fi cele din domeniul medical, educaţional, securităţii, serviciilor sociale, transporturilor, comunicaţiilor, sustenabilităţii, managementul bugetului, energetic şi utilităţilor”, se mai arată în comunicatul IBM.
Printre cele 24 de oraşe care vor beneficia de astfel de granturi în cadrul programului IBM Smarter Cities Challenge în 2011 se numără Delhi (India), Edmonton (Canada), Eindhoven (Olanda), Glasgow (Marea Britanie), Guadalajara (Mexic), Helsinki (Finlanda), Jakarta (Indonezia), New Orleans (SUA), Nisa (Franţa), Philadelphia (SUA), Rio de Janeiro (Brazilia), Sapporo (Japonia), Townsville (Australia), Tshwane-Pretoria (Africa de Sud).
„Am ales aceste oraşe datorită angajamentului de a folosi datele pe care le putem colecta pentru a lua decizii mai bune şi datorită dorinţei de a cerceta şi acţiona folosind soluţii inteligente în cadrul provocărilor importante”, a precizat Stanley S. Litow, vicepreşedinte IBM Corporate Citizenship & Corporate Affairs şi preşedinte al Fundaţiei IBM.


