Acasă Stiri InterneGaze BRM amenință ANRE cu judecata europeană

BRM amenință ANRE cu judecata europeană

de GM

Bursa Română de Mărfuri (BRM) ia în calcul să dea în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) la forurile europene pentru că nu-i acordă licenţă pentru tranzacționarea engros  a energiei electrice, a declarat într-un interviu pentru Focus-Energetic.ro preşedintele BRM, Septimiu Stoica. Deocamdată, „abia” se judecă la Curtea Constituţionlă. Pe de altă parte, tranzacţionarea pe burse va scumpi, cel mai probabil, gazele naturale.

Conform Legii 123/2012, a energiei şi gazelor naturale, tranzacţiile engros cu electricitate se pot face numai pe Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale (OPCOM), care este filială a Transelectrica. De remarcat, totuși, este că nu acelaşi lucru se întâmplă cu gazele naturale. Conducerea BRM a solicitat eliminarea monopolului legislativ în favoarea OPCOM, creat prin Legea energiei, adoptată vara trecută de Camera Deputaţilor, şi a sesizat în acest sens Consiliul Concurenţei.

”Lupta aceasta însumează mai mulți ani de eforturi, din anul 2007 încercăm să obținem această licență de tranzacționare a energiei. Aceeași lege se contrazice: la gaze s-a putut, la energie – nu. Statul român, prin Ministerul Economiei a creat un monopol pentru OPCOM pentru tranzacționarea bursieră, s-au emis două ordine succesive prin care producătorii de energie de stat trebuiau să-și vândă producția pe OPCOM. Noi am insistat ca acest monopol să fie înlăturat. ANRE a mers însă mai departe și a creat o legislație secundară, care prevede existența unui singur operator de tip bursier, OPCOM. Am mers cu contestațiile până în instanță”, a precizat oficialul BRM.

În 2011 și 2012, BRM a făcut plângeri la Consiliul Concurenței, fără succes însă. Ulterior, litigiul dintre BRM şi ANRE, instituţie care a permis organizarea unei singure pieţe de energie, a ajuns la Curtea Constituţională.

”Nu am abandonat, am pornit discuții cu instituțiile internaționale, avem acțiuni în justiție cu privire la constituționalitatea acestor prevederi legale. (…) Demersurile au fost începute și la nivelul UE, vrem să înlăturăm această anomalie a acestui monopol pe o singură piață, și anume o piață de interes național”, a menționat Stoica.

La rândul său, preşedintele–director general al Bursei Române de Mărfuri, Gabriel Purice, speră ca CCR să se pronunțe în septembrie cu privire la constituționalitatea prevederilor legale care permit monopolul OPCOM.

”În cazul în care Curtea Constituțională se va pronunța în favoarea noastră, atunci problema este rezolvată. În caz că nu obținem câștig de cauză, atunci, evident, mergem la Bruxelles. Acolo avem deja o casă de avocatură care ne reprezintă. Ei au cerut și o pronunțare prealabilă în acest caz”, a punctat Purice.

În ceea ce privește alte produse pe care BRM ar vrea să le tranzacționeze, conducerea bursei spune că încearcă să creeze o platformă dedicată medicamentelor și că poartă discuții cu cei de la Ministerul Sănătății și cu ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini, în acest sens. În plus, BRM așteaptă o poziție de la noua conducerea a ANRMAP. Bursa de Mărfuri are posibilitatea totodată de a tranzacționa cereale, însă oficialii instituției spun că acest produs nu are căutare încă pe acest tip de platformă.

Tranzacţionarea bursieră va scumpi gazele

Gazele naturale se pot tranzacționa oficial pe bursă începând de joi, pentru prima dată în România, însă acest lucru ar putea duce la o majorare a prețului, inclusiv pentru populaţie, a afirmat preşedintele–director general al Bursei Române de Mărfuri, Gabriel Purice.

”Cu siguranță s-ar majora și gazele livrate populației. Liberalizarea va duce la o majorare. În condițiile în care valoarea e dictată de prețurile internaționale, normal că acesta va fi efectul”, a precizat Gabriel Purice.

Majorarea ar apărea însă ca urmare a solicitărilor distribuitorilor și furnizorilor de gaze făcute Autorităţii Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a le recunoaște costurile şi nu ca urmare a tranzacţiilor bursiere.

La rândul său, preşedintele BRM, Septimiu Stoica, spune că s-au creat piețe care oferă protecție pentru consumatorii casnici și, de multe ori, furnizorii vindeau foarte aproape de costul de producție, urmărind să-și recupereze diferențele din vânzarea către alți cumpărători.

”Evitând obligația de a vinde la prețuri reglementate, se deschide o supapă de creștere a prețului. Există totodată și corelarea cu prețurile internaționale. De ce aș obliga un producător român să vândă mai ieftin în țară decât ar putea să vândă în străinătate? Nu sunt instituții de caritate niciunele dintre ele. Și atunci primul impact scontat și rezultat și din experiența altor țări, este o creștere a prețului. Toată problema e ca acest preț să nu crească foarte mult, să nu crească necontrolat și, în același timp, inerția creșterii să se ducă peste cât ar fi un preț și suportabil și rezonabil economic și social”, a afirmat Stoica.

Potrivit acestuia, mecanismele bursiere, prin concurența pe care o generează prin transparență, ar trebui să ducă, după primul șoc al măririi prețului, la o scădere a acestuia, creând astfel adevăratul preț al pieței.

Președintele BRM spune că nu se așteaptă la vânzarea unor cantități mari de gaze pe bursă și, oricum, nu neapărat de la 1 august, pentru că societățile din domeniu sunt încă sceptice față de acest nou tip de platformă bursieră.

„Tranzacţionarea gazelor naturale începe oficial de pe 1 august. Acum, este greu de presupus că exact pe 1 august vor fi primele tranzacţii, dar, oricum, se ridică o cortină în ceea ce privește acest tip de tranzacţii. Există totuşi interes din mai multe unghiuri de vedere. Întâi, că prima dată se tranzacţionează bursier această resursă importantă în România. Până acum am avut de-a face în majoritate cu o piaţă reglementată. Directivele europene şi calendarul care ne-a fost stabilit ne conduc spre o piaţă liberalizată şi, ca o consecinţă a acestei liberalizări care va avea loc treptat, a apărut şi această punere în operă a titlurilor bursiere”, a subliniat oficialul BRM.

Acesta a precizat că, spre deosebire de piaţa energiei electrice, se permite, pentru prima dată, o concurenţă la nivelul operatorilor, dar şi al pieţelor de tranzacţionare, al platformelor electronice, referindu-se la competiţia dintre OPCOM şi BRM, cele două burse care au licenţă pentru a tranzacţiona gazele.

”Dacă energia electrică se tranzacţionează bursier de o perioadă bună de timp, în domeniul gazelor naturale lucrurile au început să se mişte mai hotărât doar în ultima perioadă de timp. Iar modul de tranzacţionare al gazelor îl va copia pe cel al energiei. În piaţa românească lucrurile sunt mai deosebite, la nivelul numărului de participanţi. Pe piaţa de energie avem mult mai mulţi jucători, participanţi, dar şi mai mulţi vânzători. La gaze, avem o situaţie specială, în care piaţa în sine este ocupată preponderent de doi mari jucători, producătorii de gaze Petrom şi Romgaz, care asigură cea mai mare parte din producţia ţării”, a punctat Septimiu Stoica.

Reprezentantul BRM notează că există totuși o reţinere a jucătorilor din domeniu, din cauza lipsei precedentului.

”Noi nu vedem o piață constituită foarte clar. Se vor tranzacționa gaze, dar nu în cantități mari, nu cantități interesante. Distribuitorii ar vrea să cumpere, ei nu au nicio problemă de unde cumpără, ei ar prefera pe bursă, evident”, a afirmat președintele BRM.

Stoica a menționat că BRM vrea să tranzacționeze atât gaze din producția internă, cât și din import.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat pe 19 iulie că atât Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale (OPCOM), cât şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au primit licenţă de administrare a pieţei centralizate de gaze naturale.

Cei mai mari producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care, împreună, acoperă peste 98% din producţia internă. Cele două companii produc anual peste 10 miliarde de mc de gaze și asigură circa trei sferturi din consumul de gaze la nivelul întregii țări. Alte companii care produc gaze în România sunt Lotus Petrol, Foraje Sonde, Amromco Ploieşti, Amromco New York şi Aurelian Oil&Gas. Companiile nu sunt însă obligate să tranzacţioneze gaze pe bursă, măsura fiind opţională.

Bursa Română de Mărfuri (BRM) este o companie privată cu lege specifică de funcționare, înființată în anul 1992, cu scopul punerii la dispoziția mediului de afaceri a unui instrument specific economiilor de piață moderne. În prezent are peste o sută de acționari (companii private, bănci și traderi) și tranzacționează certificate de dioxid de carbon, produse petroliere și materiale de construcții.

din aceeasi categorie