Acasă Economie BRM “supărată” pe Opcom

BRM “supărată” pe Opcom

de GM

Bursa Română de Mărfuri (BRM) şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită eliminarea monopolului legislativ în favoarea OPCOM, creat prin Legea energiei, adoptată în această vară de Camera Deputaţilor, şi au sesizat în acest sens Consiliul Concurenţei.

În forma actuală, legea reprezintă primul monopol legislativ din ultimii 20 de ani reglementat în România şi în Europa, constituit în favoarea unei societăţi comerciale, precum şi primul monopol care nu poate fi licenţiat către terţi, a declarat preşedintele BRM, Septimiu Stoica, conform Agerpres.

“Datoria statului nu este aceea de a crea noi monopoluri, ci de a asigura respectarea aceloraşi principii de transparenţă aplicate în prezent Opcom. Deschiderea pieţei către noi platforme de tranzacţionare ar putea permite accesul actorilor străini, dar şi a celor români cu experienţă în domeniul tranzacţiei de mărfuri. Astfel, piaţa românească s-ar putea înscrie în tendinţa internaţională de consolidare a burselor de energie prin selecţia naturală a unor actori privaţi puternici, în măsură să asigure standardele de transparenţă şi de eficienţă, care ar îmbunătăţi în mod considerabil piaţa energiei electrice din România, în beneficiul consumatorilor”, a afirmat Stoica.

“Deşi crearea Opcom s-a dorit a fi o soluţie a problemei băieţilor deştepţi, această entitate trebuie văzută ca un proiect – pilot, care să devină un jucător pe o piaţă competitivă. Crearea unui monopol constituie o revenire la practici etatiste, de care speram că ne-am desprins pentru totdeauna. Monopolul Opcom încalcă prevederile europene şi naţionale în ceea ce priveşte libera concurenţă”, a spus, la rândul său, Constantin Boştină, vicepreşedintele AOAR.

În cadrul dezbaterilor premergătoare adoptării Legii nr.123/2012 a energiei şi gazelor naturale, în Parlament au existat propuneri pentru eliminarea monopolului Opcom, iar forma adoptată de Senat reglementa acest fapt. Legea energiei şi a gazelor naturale 123/2012 a fost adoptată, însă, în această vară, de către Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, fără modificările propuse de Senat.

BRM şi AOAR susţin că efectele cele mai importante pe termen scurt ale noii legi a energiei, în forma actuală, sunt creşterea preţului energiei electrice pentru consumatorul final, prin limitarea drastică a operaţiunilor de import, ca singură contrapondere viabilă a preţurilor practicate de către producătorii locali pe piaţa Opcom şi reducerea investiţiilor în domeniul energetic.

din aceeasi categorie