Acasă Stiri ExterneAmerica Brazilia permite exploatările miniere într-o rezervație naturală

Brazilia permite exploatările miniere într-o rezervație naturală

de A

Președintele brazilian Michel Temer a abrogat statutul de rezervație naturală atribuit unei suprafețe de aproape 4 milioane de hectare de pădure amazoniană, care va putea fi exploatată în viitor de companiile miniere, informează AFP.

Decretul prezidențial, publicat miercuri în Monitorul Oficial din Brazilia, a desființat acea rezervație creată în 1984, în timpul dictaturii militare, care atribuise exploatarea minieră doar companiilor publice, scrie Agerpres.

Noul text stipulează totuși că modificarea de statut „nu pune sub semnul întrebării aplicarea legii referitoare la protejarea florei și a teritoriilor autohtone”.

În aprilie, un document oficial al Ministerului Minelor și Energiei din Brazilia explica faptul că desființarea rezervației „ar permite exploatarea potențialului minier al regiunii”, prin deschiderea acestui domeniu de activitate pentru companiile private.

Mai multe ONG-uri, precum WWF (World Wide Fund for Nature), și-au exprimat îngrijorările față de situația acestei zone, aflată în statele Para și Amapa din nordul Braziliei, unde locuiesc multe triburi și populații indigene.

Autoritățile locale au oferit însă o serie de asigurări și au spus că rezervația, în pofida modificării statutului ei, a fost plasată sub controlul organizațiilor care militează pentru protejarea mediului înconjurător.

Guvernul Temer a fost acuzat cu regularitate de ONG-uri că vinde la preț redus pădurea amazoniană, la presiunea puternicului lobby al afaceriștilor din agricultură și în beneficiul intereselor companiilor miniere.

În iunie, cu ocazia unei vizite a președintelui brazilian în Norvegia, principalul furnizor de fonduri pentru protejarea pădurii amazoniene, Guvernul din Oslo a prevenit că plățile sale către Brazilia vor fi diminuate cu 50% în 2017 din cauza accelerării despăduririlor.

din aceeasi categorie